11.6 C
Timișoara
sâmbătă 24 februarie 2024

Politehnica, parte integrantă din „Timișoara 2023 la nesfârșit”

După un an în care s-a implicat cu toată energia în susținerea Capitalei Europene a Culturii, Universitatea Politehnica Timișoara nu putea lipsi nici de la sărbătoarea de închidere a programului „Timișoara 2023 la nesfârșit”.
A fost un an în care și-a deschis spațiile către societate, în care a organizat, susținut și promovat evenimente aflate la granița dintre artă și tehnologie, un an în care a adus în atenție rolul pe Campusul Universitar Timișoara, care a aniversat 100 de ani, l-a avut în devenirea modernă a orașului. Iar la final, în cadrul festivităților de închidere a programului „Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și-a adus o contribuție importantă, prin organizarea unei serii de evenimente.

Femei ale viitorului

ARChA, fosta cantină a Politehnicii, una dintre clădirile emblematice ale Timișoarei, a găzduit spectacolul „Patrimoniul sub reflectoare – Femei ale viitorului”, care și-a propus să recupereze și să celebreze, prin teatru, muzică și dans, memoria și poveștile orașului, aducând în prim-plan inovațiile tehnice ce au marcat orașul, ilustrate prin biografiile unor personalități remarcabile, în special femei din domeniul științei și al învățământului superior din cadrul Universității Politehnica din Timișoara. Această colaborare interdisciplinară între artă, tehnologie și istorie pune în evidență nu doar evoluția tehnologică a orașului, ci și contribuția inestimabilă a femeilor în formarea și dezvoltarea acestui domeniu.

TakeOver 2.0
TakeOver 2.0 a fost marele afterparty de închidere a „Timișoara 2023 la nesfârșit”, ocazie în care campusul UPT a devenit gazdă pentru trei petreceri într-o singură noapte.
Takeover 2.0 este a doua ediție a celei mai mari petreceri din campus, care reunește 3 scene, fiecare cu DJ-i dedicați:
• scena Dirty Disco cu Eugen Rădescu și Andrei Ursu (wrs) la Clubul Facultății de Arhitectură și Urbanism Timișoara;
• scena Take Off – House of Electronic Beats, cu DJ-ii Alex Super Beats, Daweed și IST, în Holul din clădirea Electro a Facultății de Electronică și Telecomunicații;
• scena Neon Madness, powered by Viață de student, cu DJ-ii IST și Mocco în Spațiul UPT Campus Creativ.
TakeOver 2.0 a fost evenimentul care a reunit studenți, profesori, dar și timișoreni din afara comunității UPT, oameni care au dorit să simtă vibe-ul campusului din Politehnică pentru o seară.

Istorii din ‘89

Istorii din ‘89 în benzi desenate" reprezintă primul album de benzi desenate despre evenimentele din decembrie 1989 publicat în România. Acesta este cel mai mare album colectiv de benzi desenate (39 de autori) și cel mai voluminos (212 pagini de benzi desenate), realizat sub egida Muzeului Județean de Istorie Brașov.
Vernisajul expoziției „Istorii din '89 în benzi desenate” a avut loc în holul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, iar până în 31 ianuarie 2024, în incinta Bibliotecii UPT, va putea fi admirată o selecție a câtorva dintre lucrările care se regăsesc în acest album iconic, sub forma unei expoziții inedite.
În cadrul evenimentului, echipa Campus Creativ a UPT a organizat și o întâlnire cu o parte dintre autorii care au contribuit la realizarea volumului: Nicolae Pepene – coordonatorul albumului, Octav Ungureanu, Alexandra Gold, Gabriel Rusu, Mirel Drăgan, Valentin Ionescu, Victor Drujiniu, Tudor Vidoni.

Moulding Nature

Expoziția Moulding Nature – Provocări conceptuale asupra mediului în Timișoara conține lucrări sub formă de instalații artistice realizate din lemn, material vegetal sau textil și diverse materiale de construcții refolosite cu ocazia acestui proiect. Aceasta răspunde la întrebări precum: Ce este natural în cadrul mediului urban? Este natura un pretext pentru înfrumusețare? Construim bariere pentru a proteja natura sau pentru a ne proteja de natură?
Expoziția este un parteneriat între Universitatea Politehnica din Timișoara, Centrul de artă contemporană Färgfabriken din Stockholm și studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism UPT și poate fi vizitată la Galeria Bastion 3, în dreapta Bastionului Maria Theresia, o parte din Cetatea Timișoarei care a supraviețuit până astăzi.

XR Show

„XR Show Patrimoniul sub reflectoare Timișoara | Timișoara 2023 la nesfârșit!”, organizat la Muzeul Tehnic UPT /Experimentarium TM, a reprezentat o metodă inedită de a descoperi patrimoniul Timișoarei în lumea digitală. Au fost două zile de activități pline de interacțiune: experimente de fizică și chimie, tururi ghidate, Canalul Bega văzut altfel, tururi virtuale și Timișoara în VR, treasure hunt în realitate augmentată și multe altele, dedicate tinerilor și copiilor.

Digital Skills
Workshop-ul de competențe digitale în cultură și industriile creative, aflat la cea de-a VIII-a ediție, a adus în dezbatere teme legate de Cultura digitală, patrimoniu digital, Antreprenoriat digital, Realitate Augmentată/Virtuală/ Extinsă, Media Experimentală,
Blockchain, cu specialiști de nivel național și internațional (din SUA, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia, Italia, Spania, Suedia și România), studenți și experți, care au demonstrat prin exemple practice, impactul pe care competențele digitale îl pot avea în cultură, industrii creative, educație și cum acestea pot stimula inovarea.

Alte subiecte :

Spălări și lucrări la rețelele Aquatim

Luni, 26 februarie, între orele 9-18 se va executa o conectare de conducte la intersecția străzilor Mureș și Meziad. Lucrările fac...

CCIA Timiș continuă sesiunea de înscrieri la programe de formare profesională

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Direcția Instruire, Formare și Perfecționare Profesională organizează cursuri de formare profesională de specializare, calificare...

Citește și :