Politehnica a sărbătorit primul succes din Liga 2!

105

ASU Politehnica a spart gheața în acest sezon în primul derby stagional, duelul universitar cu U Cluj. Golul timpuriu al lui Velici a adus prima victorie pentru violeți: 1-0.

Patru etape au așteptat fanii poliștilor pentru a sărbători primul succes al campionatului. Acesta a venit în confruntarea cu Universitatea Cluj, scor 1-0, meci așteptat cu mult interes de suporterii ambelor echipe. Tribunele arenei Dan Păltinișanu au căpătat culoare în tribuna I, unde fanii violeți au făcut spectacol, și la Peluza Nord, unde cele câteva zeci de clujeni au cântat pentru favoriți.

Gazdele au avut un start de partidă perfect și la prima acțiune de poartă au deschis scorul. Nici nu se așezaseră bine cele două galerii în spațiile speciale și Velici deschidea scorul. Era minutul 5 și Bozian pasează în adâncime pentru atacantul polist înscrie din postura de singur cu fostul portar de pe Știința, Dur-Bozoancă: 1-0.

Avea să fie singurul gol al unei prime reprize cu destul de multă acțiune la cele două porți. Bozian și Velici au avut șanse de a mări avantajul gazdelor, în timp ce Florescu și Gavra au fost aproape de golul egalizator, inclusiv o bară. În partea secundă aspectul jocului s-a schimbat și oaspeții au fost cei cu inițiativa. Sub fumul fumigenelor, Poli s-a mulțumit să apere avansul de pe tabelă.

Oamenii lui Cosmin Petrescu au format liniile defensive și au scăpat cu brio la acțiunile periculoase ale clujenilor. Cele ale lui Gavra din debutul reprizei sau a lui Giurgiu din minutul 75. Lipsa de claritate în ofensivă a ardelenilor a păstrat scorul intact până la fluierul final.

Victorie cu 1-0 pentru ASU, prima în acest campionat, cu care violeți saltă în clasament între Ripensia și ACS. În runda viitoare au parte de o plasare lungă la Bacău, pentru jocul cu nou-promovata Aerostar.

ASU Poli: Murariu – Bilia, Scutaru, Mera, Cherecheş – Vidrăşan, Ignea, Plămadă (min. 90 – Lazea) – Schieb, Velici (min. 88 – Nicolescu), Bozian (min. 80 – Bănică).

U Cluj: Dur-Bozoancă – Căpuşă, Abrudan, Cordoş, Taub – Florescu (min. 66 – Coman), Twumasi, Giurgiu – Dumitrescu (min. 55 – Greu), Gavra, Ene (min. 46 – Hordouan).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.