„Poezia îmi asigură acel dezechilibru ce mă face viu”. Adrian Bodnaru a lansat Cidul Berlinei-video

197

La acest final de săptămână, publicistul timișorean Adrian Bodnaru a făcut o surpriză plăcută și așteptată de fanii poeziei de calitate.

Prin intermediul editurii craiovene Aius, apare în librării volumul de versuri „Cidul Berlinei”. Titlul destul de ermetic nu permite o facilă categorisire a tomului. Ar putea fi orice între pagini: de la gânduri personale la cioburi de autobiografie sau fragmente decenzurate ale vieții de noapte a boemei. De fapt este câte ceva din fiecare.

Cine crede că e simplu, din cele câteva cuvinte ce se repetă ostentativ, să refacă traseul de idei al scriitorului, este în grav impas. Chiar dacă se succed des elementele ca: barul, taxiul, noaptea, sacoul, picătura de apă de pe mânecă ori cămașa, ele nu oferă decât cu greu o cheie de interpretare a versurilor.

De fapt, poetul dă masura deplină a plinătății sale artistice tocmai prin apelarea la elemente simple din cotidian. Poezia mare nu se face doar cu cuvinte mărețe ca cele preluate din imnurile patriotice. Ba chiar dimpotrivă.

Dacă Cidul este personaj sau stare ori barieră fizică nu mai contează. Important este că are o ciocnire cu berlina (automobil sau metropolă tăiată?). Era firesc să încerce o simbolică dărâmare a uneia dintre elemente: cine învinge din confruntare va decide cititorul sensibil.

Despre carte a vorbit profesorul Cornel Ungureanu, care a scos în evidență faptul că poemele lui Bodnaru sunt construcții contra naturii. Avem de a face cu o ermetizare și cu o dezemitizare a lumii în același timp. Este o încercare de a compacta sensurile și imaginile, adică o dezvrăjire a acestei lumi. Berlina ar putea fi o întâlnire peste ani între nostalgiile secolului XX văzute de Ion Pillat și suprarealismul lui Adrian Bodnaru din secolul XXI.

Marcel Tolcea a citit cartea cu mult scepticism, la început, bănuind că nu este încă așezată într-o formă definitivă. Dacă titlul este evident din zona jocurilor de cuvinte suprarealiste, în restul volumului asistăm la o trecere de la oniric la tagicomedie. Poetul oferă o biografie a unui personaj aflat între datorie și chemarea inimii. Datoria este trezirea și veghea diurnă, iar de cealaltă față a eroului este hălăduirea nocturnă a celui ce mereu așteaptă un taxi.

Volumul, destul de consistent în pagini, este meșteșugit intercalat cu grafica artistului plastic Gabbriel Kelemen, astfel cititorul este de-a dreptul obligat să-și ia câte o pauză pentru a admira lucrările.

„… Faptul că se publică mult nu înseamnă neaparat un lucru rău. În același timp, nu tot ce se publică e poezie… Orice timp are lirismul lui, Tinerețea, mai ales adolescența, reprezintă un motiv bine întemeiat de a scrie… Foarte mulți poeți se nasc atunci și rămân atunci. Alții continuă să scrie dintr-un fel de reflex de conservare de supraviețuire. De negare a infirmității sau de afirmare a ei. Fiindcă există o evidentă infirmitate în omul care scrie, care se plasează față de lume în așa fel încât să o povestească, să o relateze, să o transforme într-o imagine proprie. Or mijlocul pe care-l reprezintă poezia este extrem de periculos și de sensibil, neîertător chiar, cu cei ce nu-l practică pe de-a întregul. Nu cred că există o poezie fluctuantă. Există o poezie care, dacă reușești să o redai e bine, dacă nu, ceva va continua să rămână devorator, periculos, bolnav în tine. Cred în poezia intrată ca un metabolism al meu interior. Întotdeauna a fost spaima de a rata, dar și credința că aș fi foarte important. Cu alte cuvinte nu am absolut nici un echilibru. Poezia îmi asigură acel dezechilibru ce ma face în definitiv viu. Un dezechilibru pe care-l iubesc și care mă păstrează într-un soi de copilărie”, se raportează poetul Bodnaru la lucrările sale.

LĂSAȚI UN MESAJ