11.2 C
Timișoara
miercuri 17 aprilie 2024

Poetul Costel Stancu, sub lupa criticii

Creația sa a fost subiectul a numeroase analize, recenzii și critici literare, care oferă perspective diverse asupra acesteia și ilustrează un portret complex al poetului și a operei sale.

Încă de la debut, reșițeanul Costel Stancu a fost remarcat ca un talent deosebit în lumea poeziei. Aprecierea timpurie a fost confirmată de evoluția avută ulterior, dezvoltându-și stilul și demonstrându-și calitățile incontestabile de la un volum la altul.

Criticii subliniază originalitatea și autenticitatea vocii sale poetice. Stilul său, recunoscut ca fiind singular și personal, abordează teme și tehnici poetice într-un mod inovator și captivant, culegând aprecieri pentru profunzimea și substanța sa. Costel Stancu abordează teme esențiale ale condiției umane, cu o gravitate și o seriozitate care îl disting în peisajul literar românesc, explorând în mod constant aspecte ale spiritualității și transcendenței. Obsesiile sale cu privire la divinitate, moarte, viață și existență sunt prezentate într-un mod complex și captivant, provocând cititorii să reflecteze asupra aspectelor fundamentale ale vieții.

Criticii remarcă evoluția tematică și stilistică a poetului, care și-a dezvoltat permanent temele și stilul oferind cititorilor săi o experiență literară în continuă transformare și inovație.

Deși nu a beneficiat întotdeauna de atenția cuvenită, Costel Stancu a fost în cele din urmă receptat și apreciat ca una dintre cele mai semnificative și originale voci ale poeziei contemporane românești.

Într-adevăr, prin abordarea profundă a temelor esențiale ale existenței umane și prin explorarea transcendenței în poezie, Stancu a reușit să-și contureze o voce distinctivă în peisajul literar românesc. O scurtă trecere în revistă a opiniilor exprimate de criticii literari, în diverse perioade, cu privire la opera lui Costel Stancu, evidențiază faptul că fragmente semnificative din textele acestora ilustrează diversitatea și profunzimea impactului pe care acesta îl are în lumea literară.
Despre originalitatea și profunzimea vocii poetice, Robert Șerban remarcă, într-o recenzie din 1996, că Stancu este „unul dintre cei mai buni poeți de care se bucură literatura română a acestui sfârșit de secol”. Tot Șerban subliniază originalitatea și profunzimea vocii poetice a lui Stancu, descrisă ca „seducător și acaparant prin rafinamentul scriiturii și prin imaginile/parabole care îi reușesc fără nici un efort”.

În ce privește explorarea transcendenței și spiritualității, bunul său prieten, poetul Ion Chichere, într-un articol din 1998, afirmă că „transcendentul constituie o obsesie aproape permanentă a lui Costel Stancu”. De asemenea, Chichere subliniază conexiunea poeziei lui Stancu cu spiritualitatea și cu divinul, observând că „poetul își definește liric ipostaza actuală” prin versuri care exprimă aspirația către divinitate, căutarea echilibrului și împlinirii ființei.

Cu privire la evocarea melancoliei și a absurdului existențial, Vasile Dan, într-un fragment din 2016, observă că poezia lui Stancu este marcată de evocarea melancoliei și a absurdului existențial. El subliniază că poezia acestuia abordează „profunzimea amărăciunii și încremenirea timpului” într-un mod care evocă „o trecere din singurătatea de aici într-o și mai mare singurătate”.

Astfel, Vasile Dan subliniază adâncimea și complexitatea poeziei lui Costel Stancu, evidențiind două aspecte importante ale creației sale: evocarea melancoliei și a absurdului existențial.
Melancolia, caracterizată de o tristețe profundă și uneori de nostalgie sau regret, este o temă recurentă în poezia lui Stancu. Acest sentiment poate fi rezultatul reflecției asupra vieții, asupra trecutului sau asupra unei lumi în care totul este supus schimbării și trecerii în timp. Poetul reușește să transmită această stare prin intermediul limbajului poetic și al imaginilor evocatoare. Absurdul existențial este, de asemenea, o temă majoră în poezia lui Stancu, care explorează adesea absurditatea și efemeritatea existenței umane. Poetul examinează întrebările fundamentale despre sensul vieții și despre locul nostru în univers, într-un mod ce poate fi perceput ca fiind absurd sau paradoxal. Această explorare a absurdului existențial adaugă o dimensiune profundă și uneori tulburătoare poeziei sale.
Despre stilul și tehnicile poetice folosite de Costel Stancu, Gheorghe Mocuța, într-un articol din 1998, observă evoluția stilistică și tematică a lui Stancu, afirmând că acesta „conturează un fel de altar în care, la gura peșterii, poetul oficiază un ritual singuratic, dialogând cu sinele”. Mocuța subliniază și abordarea poetică a lui Stancu, care include „variațiuni pe temă dată, asumată, în mod paradoxal, conturând un fel de altar în care, la gura peșterii, poetul oficiază un ritual singuratic, dialogând cu sinele”.

Despre poezia lui Costel Stancu, Gheorghe Secheșan spune, în lucrarea Limbaje literare (Jurnalism cultural), că a captivat și a intrigat încă de la debutul său, în timpul perioadei post-moderniste, când multe reguli și „prozodii clasice” erau abandonate. Stancu a revenit la esența poeziei, exprimând resorturile intime ale ființei umane. El utilizează unele elemente ale postmodernismului în tematică și lexic, fără a adopta însă în totalitate „deconstrucția” specifică acelei perioade. În plus, Stancu se distinge prin substanța operei, create prin abordarea, cu o seriozitate rar întâlnită în generația sa, unor teme esențiale ale existenței, evitând superficialitatea și banalitatea caracteristice multor scriitori contemporani.

Iar în postfața cărții Înghițitorul de creioane, din 2009, Gheorghe Jurma spune că „Poezia și viața, dragostea și moartea sunt un singur tot, iar textul le dezvăluie personalizat, prin șiruri de dublete care sunt totodată repere ale unei meditații filozofice, Cerul şi pământul, sus și jos, aici și dincolo, golul și plinul sunt câteva perechi de contrarii cărora li se caută un pod, un echilibru, o identificare în genul graficii lui Escher, unde păsările și peștii trec dintr-un gen în altul. Prin aceste permanente dedublări, Costel Stancu înscrie o formulă și un spațiu privilegiat în poezia românească. Elementele citate dau la iveală câteva obsesii, din ce în ce mai apăsate, de la o carte la alta, între care aceea a morții ocupă prim-planul”. În timp ce Eugen Evu, în revista „Reflex”, nr. 7–12, 2005, afirmă că „Destinul omului religios în răzvrătire este obsesia cărții Ieșirea din peșteră; gravitatea interogației fiind, în fond, superioară prin sine, prin zona în care Stancu explorează, evitând temele minore. (…) Explicitarea propriei scrieri, abordată variabil, cu o metaforă ce se naște din mers, recompusă și aflată în discursul crepuscular, de adio estompat în netimp, este leit-motivul acestei ieșiri din peșteră; de fapt, revelația bolții sublunare ca o peșteră mai mare pe care sclipesc stelele? (…) Astfel definită, prin invocație laică (blândețe, dar și mânie), arta poetică a lui Costel Stancu își arde o etapă ce prefigurează trecerea… Spre unde, este greu de prevăzut”.

Un alt important critic literar, eseist, poet, Marian Odangiu, într-un articol apărut în revista „Orizont”, 2019, subliniază că, până la publicarea antologiei Ochiul din palmă, în anul 2017, poezia lui Costel Stancu a fost comentată de diverse nume importante ale literaturii române contemporane, precum Ștefan Aug. Doinaș, Adrian Alui Gheorghe, Robert Șerban și alții, însă nu în mod consecvent și nici constant. Odangiu evidențiază că primul volum al lui Stancu, Terapia căderii în gol (1995), a fost considerat de Robert Șerban ca un „debut dinamită”, iar volumul Golurile din pâine (1998) a fost interpretat de Ion Chichere ca fiind expresia unui „Crist cu mâinile la ochi”. În plus, Odangiu menționează că Stancu a fost apreciat pentru lirismul metafizic memorabil de către Ștefan Augustin Doinaș, într-o recenzie din „Cronica română”, din jurul anului 2000. Totodată, Odangiu remarcă faptul că antologia din 2017 „a pus în lumină originalitatea și expresivitatea aparte a lui Stancu”, considerându-l una dintre cele mai semnificative și originale voci ale poeziei contemporane.

Un alt poet, eseist și jurnalist român, Aurelian Titu Dumitrescu, într-un articol din decembrie 2009, intitulat Pentru Patrie, descrie starea interioară a lui Costel Stancu ca fiind una „de durere intensă, în care autorul se confruntă cu absența fricii de moarte, ceea ce îl determină să-și exprime suferința sufletească într-un mod abstract și în plin absurd”. Stancu își prezintă durerea ca fiind asemănătoare unei rădăcini de nuc bătrân, iar percepția sa asupra realității este distorsionată, lipsindu-i sentimentul vieții. Autorul crede într-o formă de pedeapsă divină și exprimă o imagine sumbră a propriei sale existențe, comparându-se cu o vază rară, golită de flori pentru a nu-i scădea valoarea.

Totodată, Stancu exprimă și un autoportret virtual, în care așteaptă să fie „spart” de nașterea unui copil, văzută ca o posibilă regăsire a vieții și a vitalității, sugerând că din fiecare suferință și fragment al său ar putea să înalțe un zmeu colorat.

Acestora li se adaugă multe alte voci, ilustrându-se astfel impactul poeziei lui Stancu în rândul unor scriitori foarte cunoscuți în literatura română, care apreciază poezia lui Stancu pentru profunzimea și complexitatea temelor abordate, evidențiind capacitatea acestuia de a transpune subtilitățile existenței umane în versuri. De asemenea, poetul și prozatorul Ion Beldeanu evidențiază abordarea poetică a lui Stancu în explorarea temelor existențiale, subliniind capacitatea acestuia de a oferi o perspectivă profundă asupra vieții și a condiției umane. Geo Vasile, critic literar, traducător și poet, apreciază forța expresivă a poeziei lui Stancu, evidențiind capacitatea acestuia de a evoca emoții intense și de a crea imagini puternice și memorabile, în timp ce Nicolae Coande, poet și eseist, remarcă natura introspectivă și meditativă a poeziei lui Stancu, subliniind profunzimea și autenticitatea trăirilor exprimate în versuri. Și putem continua cu aprecierile lui Iulian Boldea, critic, istoric literar, eseist, poet și profesor universitar român, care evidențiază abordarea complexă și originală a temelor poetice de către Stancu, subliniind diversitatea și profunzimea versurilor sale. Acestor aprecieri li se alătură observațiile hunedoreanului Eugen Evu, publicist și promotor cultural în domeniul literaturii, artelor plastice și teatrului, privind subtilitatea și sensibilitatea exprimării poetice în opera poetului reșițean. Acesta apreciază abordarea introspectivă și capacitatea poetului de a crea imagini puternice și evocatoare, în timp ce Liviu Antonesei, scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar în Iași, vorbește despre capacitatea lui Costel Stancu de a crea poezie cu o puternică rezonanță emoțională, apreciind abordarea sa autentică și profundă a temelor existențiale.

Putem concluziona astfel că în lumea literară românească, datorită profunzimii și complexității operei, Costel Stancu se remarcă ca un poet cu o voce distinctivă și o abordare profundă a temelor esențiale ale existenței umane. Analiza acestuia asupra transcendenței, spiritualității, melancoliei și absurdului existențial nu trece neobservată, criticii evidențiind diversitatea și impactul puternic al poeziei lui Stancu în lumea literară românească contemporană.

Printre cei care au scris despre poezia Costel Stancu îi mai amintesc pe Dan-Silviu Boerescu, care, analizând volumul Terapia căderii în gol, evidențiază profunzimea și complexitatea temelor abordate subliniind talentul și măiestria autorului în exprimarea lor, sau

Ionel Bota, ale cărui comentarii asupra volumului Arta imaginației evidențiază puterea vindecătoare a poeziei lui Stancu, apreciind că autorul reușește să abordeze teme universale și să surprindă esența umanității în creația sa.

De asemenea, se poate continua cu:

— Daniel Marian, care, într-o recenzie despre opera lui Stancu, evidențiază natura sa profundă și complexă, reflectând realitatea și complexitatea lumii în poezie.
— Maria Nițu, care, analizând opera lui Stancu la vârsta maturității, subliniază echilibrul și înțelepciunea exprimate în creația sa.
— Alexandru Ruja, care, în volumul Parte din întreg, subliniază contribuția lui Stancu la literatura română.
— Ștefan Augustin Doinaș, care, într-o recenzie publicată în „Cronica română” din 28 februarie 2000, își exprimă admirația sa față de poezia lui Costel Stancu, numind-o „memorabilă”. El se întreabă retoric dacă există o altă formulă a sentimentului sacru în poezie, exprimându-și convingerea cu privire la existența acesteia și apreciind că formula practicată de tânărul Stancu este una deosebită, chiar remarcabilă. Doinaș apreciază autenticitatea lirismului „metafizic” al lui Stancu și afirmă că nu îl miră surpriza de a întâlni asemenea mostre de autenticitate în poezia acestuia.

Aceste impresii reprezentau, încă de pe atunci, o confirmare a valorii și impactului operei lui Costel Stancu în literatura română contemporană și ilustrează recunoașterea talentului și măiestriei poetice a acestuia. De atunci tânărul Costel Stancu s-a maturizat, a ajuns tânăr pensionar și, în tot acest timp, a scris poezie, trecând de la promisiune la certitudine… apoi la măiestrie, astfel încât, în acest moment, Cenaclul „Semenicul” și Reșița se pot mândri că au contribuit cu un mare poet la zestrea poetică a literaturii române.

(Fragment din volumul Odiseea poetică a lui Costel Stancu)

Marian Apostol

 

Alte subiecte :

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

FOTO – VIDEO | Percheziții în Timiș, într-un dosar deschis pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Timiș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au descins, azi dimineață, la nouă adrese din județul Timiș și municipiul București....

Citește și :