PLUS cere ministrului Transporturilor să deschidă traficul pe lotul 3 al autostrăzii A1

231

PLUS Timiş, PLUS Arad şi PLUS Hunedoara vin cu o solicitare către ministrul Transporturilor: să facă toate demersurile necesare pentru deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1.

Amânată de prea mult timp, deschiderea lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva continuă să rămână la stadiul de necesitate şi în condiţiile schimbării guvernului. Cei 21 de kilometri de la Ilia la Holdea, care, deşi finalizaţi, nu au fost daţi în folosinţă îşi păstrează încă rolul de lot muzeu, în timp ce traficul se desfăşoară pe o şosea cu o singură bandă de mers pe sens, aflată într-o stare necorespunzătoare, cu predispoziţie ridicată pentru producerea de accidente rutiere.

“Fisura în asfalt şi celelalte probleme minore identificate de fostul ministru al Transporturilor chiar înainte de inaugurare nu au reprezentat niciodată motive suficient de plauzibile pentru ca acest tronson să rămână închis circulaţiei. De altfel, parte dintre deficienţele constatate se află chiar în afara părţii carosabile, iar remedierea lor s-ar putea realiza şi în condiţii de trafic, eventual unul cu restricţii de viteză. Au recunoscut acest fapt inclusiv reprezentanţii CNAIR, compania de drumuri achitând aproape integral costurile construcţiei. Cu toate acestea, neconformitatea lucrărilor şi apoi refuzul firmei constructoare de a prelungi garanţia de la 4 la 10 ani au devenit motiv de reziliere a contractului, decizie contestată deja în instanţă de constructor şi care deschide seria unor procese ce se pot întinde pe o durată de câţiva ani. Ani în care, cel mai probabil, din cele trei judeţe vestice traversate de Autostrada A1, Timiş, Hunedoara şi Arad, se vor pierde în continuare vieţi omeneşti pe drumurile naţionale adiacente autostrăzii”, se arată în comunicatul PLUS Timiş.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.