Petrecere la o casă din Timișoara, întreruptă de polițiști. S-au dat amenzi de peste 33.000 de lei

225

Petrecerea a 17 persoane a fost „spartă” de polițiștii din Timișoara. Participanții au făcut greșeala de a posta pe Facebook imagini de la chef, iar oamenii legii au intervenit.

”În data de 20.12.2020, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Timișoara s-au sesizat din oficiu în urma unui live postat pe rețelele de socializare cu privire la faptul ca într-un imobil din zona Ronaț are loc un eveniment privat încălcându-se normele legale în vigoare. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită locația pe strada Alexandru Donici din Ronaț. La fata locului au fost direcționate 2 echipaje de poliție și 8 jandarmi care au stabilit ca în imobil se organiza o petrecere private”, a transmis IPJ Timiș.

Evenimentul a fost întrerupt și cei 17 participanți amendați, sancțiunile ridicându-se la 33.500 de lei. Gazda a primit o amendă și pentru încălcarea a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În total, duminică, polițiștii timișeni au amendat peste 300 de oameni care nu au purtat masca de protecție sau au încălcat alte reguli impuse de pandemie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.