Personaje din Game of Thrones, ninja și vikingi pe Bega! O nouă ediție a ”Make it! Race it! Recycle it!”

335

Vremea se anunță frumoasă în weekend, așa că timișorenii sunt așteptați pe malurile canalului Bega pentru a asista la o bătaie pe apă între ambarcațiuni reciclabile. Competiția Make it! Race it! Recycle it! are loc sâmbătă, 25 mai, chiar de Ziua Mediului.

”Vom celebra mediul printr-o competiție sportivă neconvențională, în care participanții se vor întrece pe Bega în ambarcațiuni confecționate din materiale recuperate și reciclabile. Vor fi cel puțin 3 ore de lupte crâncene între vikingi, ninja, supereroi, roboți, pompieri, mașini de război și bineînțeles personaje din celebrul Game of Thrones”, anunță organizatorii.

Spectatorii vor putea admira ambarcațiunile sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 9:30, pe malul Begăi, în zona Parcului Alpinet, în spatele Catedralei. Startul primei curse se va da la ora 11.00. Ambarcațiunea care va parcurge distanța dată în cel mai scurt timp va câștiga titlul de „Cea mai rapidă ambarcațiune”. Premiile pentru „Cea mai faină temă”, „Cel mai inovator design”, „Premiul de Popularitate” și „Premiul special EcoStuff” vor fi decise de juriul competiției. Tot la ora 11.00, va începe votul online pentru premiul „People’s Choice”, pe pagina de Facebook Ecostuff Romania https://www.facebook.com/ecostuff.romania/ sau pe event-ul competiției https://www.facebook.com/events/2264303037184272/.

După curse, fiecare echipaj își va demonta ambarcațiunea și va recupera sau va da spre reciclat deșeurile reciclabile din care a fost construită.

„Gândit ca un exercițiu de educație ecologică alternativă, în care participanții învață să refolosească într-un mod care stimulează creativitatea și lucrul în echipă, proiectul te scoate puțin din zona de confort, încurajează gândirea laterală și stimulează creativitatea. Ne bucurăm că numărul participanților a crescut față de prima ediție și sperăm să prindă curaj cât mai mulți și să participe la viitoarele ediții”, spun organizatorii EcoStuff Romania.

Make it! Race it! Recycle it! este singura competiție de acest gen din România și militează pentru un stil de viața prietenos cu mediul. Conștientizarea importanței protecției mediului și implicit a colectării selective și a refolosirii/reciclării a stat la baza ideii de organizare a acestui eveniment.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.