10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Persoane fără adăpost, depistate de echipajele ISU şi conduse în adăposturi

Patru persoane fără adăpost au fost depistate de echipaje ale ISU Banat în municipiul Timişoara, în noaptea de joi spre vineri, în timpul unor misiuni de patrulare, două dintre acestea fiind conduse la spital, iar celelalte două, în adăpostul social.

„Un echipaj al Detaşamentului 2 de Pompieri din Timişoara, format din lt. maj. Daniel Berki şi plt. major Eftenie Constantin Grosu au patrulat pe străzile din Timişoara şi au identificat patru persoane, dintre care două au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe. Pompierii militari sunt pregătiţi să intervină în orice situaţie de urgenţă”, transmite ISU Banat pe o rețea de socializare.

Pe lângă aceste acţiuni pe timp de noapte, poliţiştii locali acţionează în oraş şi pe timpul zilei pentru depistarea şi preluarea din stradă a persoanelor fără adăpost, care sunt ulterior predate serviciilor sociale şi celor două centre pentru oamenii străzii, care pot adăposti 40 de persoane. Până în prezent, în judeţul Timiş nu a fost înregistrat niciun caz de deces din cauza gerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Copiii de la Spitalul Louis Țurcanu, „pui de cuc” într-o altă clădire a Consiliului Județean. Începute acum un deceniu, lucrările la noul...

În luna mai se împlinesc 10 ani de când au început lucrările la Corpul B, noul corp al Spitalului de copii „Louis Țurcanu”. Clădirea...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :