Percheziții la Timișoara și Giroc, într-un dosar cu un prejudiciu de milioane de euro

843

Mai multe percheziții au avut loc joi dimineață la Timișoara, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Anchetatorii vorbesc de infracțiuni de înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, delapidare, fals, constituire de grup infracțional organizat și șantaj.

8 persoane și 6 firme sunt cercetate în acest caz. Ofițerii DIICOT, împreună cu jandarmii de la trupele speciale, au descins la locuințele suspecților, dar și la sediile firmelor din Timișoara și Giroc.

Ancheta a început în urmă cu câteva luni, când reprezentanții unei societăți comerciale din oraș au sesizat organele de anchetă cu privire la prejudiciul de peste 2 milioane de euro.

Patronul firmei prejudiciate susține că o angajată de-a lui, ajunsă manager financiar, a pus la punct, împreună cu concubinul ei, o schemă prin care au devalizat practic societatea. Infracțiunile s-au desfășurat pe parcursul a 6 ani.

Modalitatea principală prin care au fost scoși ilegal banii din firmă a fost întocmirea unor facturi fictive pentru servicii care nu au fost prestate.

Practic, firma din Timișoara, ce aparține unui cetațean italian, a plătit pentru transportul de mărfuri, deși acestea nu au fost făcute, achitat facturi pentru bunuri și produse care nu au fost cumpărate sau au plătit servicii care nu au fost prestate.

Plățile erau aprobate de managerul financiar, iar beneficiarii erau firme ale complicilor acesteia. Mai mult, suspecta și-ar fi însușit și un card de firmă, cu care își făcea cumpărături.

Potrivit unor surse din anchetă, în momentul în care liderii grupării au fost prinși de către reprezentanții firmei prejudiciate și acuzați ca au devalizat compania, aceștia i-au șantajat pe cei care dețineau firma. Cele 8 persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.