Percheziții în vestul țării, într-un dosar de tortură și lipsire de libertate

151

Mai multe percheziţii au fost făcute, miercuri, în Bucureşti şi în judeţul Caraş-Severin, într-un dosar de tortură şi lipsire de libertate, în care sunt vizaţi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Capitalei. Faptele ar fi avut loc în septembrie anul trecut.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, miercuri au fost făcute percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Caraş-Severin, în baza a nouă autorizaţii emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti.”Percheziţiile au fost efectuate într-o cauză având ca obiect infracţiunile de tortură şi lipsire de libertate în mod ilegal, presupus săvârşite în luna septembrie a anului 2020 asupra a două persoane vătămate”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Sursa citată menţionează că în prezent criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie audiază persoanele vizate de percheziţiile domiciliare, acestea având calitatea de agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.