Percheziții în Banat și Oltenia, într-un mega-dosar cu trafic de droguri! Stupefiantele veneau prin curierat

243

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, peste treizeci de percheziţii în zece judeţe, între care și Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj, pentru destructurarea unei grupări specializate în operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Suspecţii comandau drogurile online şi le preluau de la firme de curierat folosind numele unor firme şi persoane fictive, scrie News.ro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj fac, miercuri, un număr de 32 percheziţii domiciliare pe raza jud. Cluj, Caraş-Severin, Sibiu, Argeş, Mureş, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi, Gorj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în anul 2018, trei suspecţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de efectuare, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă urmată de săvârşirea în mod repetat a infracţiunii de efectuare, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe raza judeţului Gorj. În concret, membrii grupului, prin intermediul unei aplicaţii, au comandat diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, de la doi suspecţi din municipiul Cluj-Napoca, persoane care au aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat mai sus menţionat”, anunţă DIICOT.

Produsele psihoactive noi erau expediate prin intermediul a două firme de curierat rapid, folosind în mod fictiv denumirea unor societăţi comerciale. De asemenea, destinatarii coletelor foloseau în relaţia cu firmele de curierat numele unor persoane fictive, pentru a evita deconspirarea activităţii infracţionale şi identificarea acesteia de către organele de urmărire penală.

Potrivit procurorilor, coletele erau preluate de membrii grupului infracţional organizat, direct sau prin persoane din legătura infracţională, folosind la rubrica contact destinatar posturi telefonice aparţinând acestora, cât şi unor persoane interpuse. După ridicarea coletelor, produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive erau porţionate şi ambalate, iar ulterior distribuite către consumatorii finali de pe raza judeţului Gorj.

”Pe parcursul urmăririi penale, s-a mai stabilit faptul că membrii grupului au expediat prin intermediul firmelor de curierat, produse psihoactive noi şi către persoane din judeţele Mureş, Sibiu, Vâlcea, Dâmboviţa, Argeş, Giurgiu, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin. În cauză au fost puse în aplicare un număr de 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism– B.T. Gorj”, mai spun procurorii DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.