0.1 C
Timișoara
duminică 28 decembrie 2025

Pe cine trimite Timişul în Parlament? Dar Caraș-Severin?

Fără doar şi poate, marele câştigător al alegerilor parlamentare din acest an este PSD. Cu diferenţe mai mari de 20 de procente, social-democraţii vor face legea în viitorul Legislativ. Şi pe plan judeţean lucrurile stau la fel: PSD a câştigat 6 mandate, pe când liberalii se bucură doar de 3.

Potrivit rezultatelor parţiale, PSD va avea, din Timiş, 4 deputaţi şi 2 senatori. Vorbim despre Călin Dobra, Alfred Simonis, Adrian Pau și Bianca Gavriliță, care merg în Camera Deputaţilor, şi de Eugen Dogariu și Adrian Diaconu, care vor reprezenta judeţul în Senat.

PNL Timiş nu a reuşit performanţa pe care şi-a propus-o. Totuşi, lidera partidului, Alina Gorghiu, care a ales judeţul Timiş în campanie, va ajunge senator. Alături de ea, în Camera Deputaţilor vor ajunge şi Marilen Pirtea și Ben-Oni Ardelean.

În judeţul Caraş-Severin, scorul este asemănător. PSD a câştigat detaşat şi va trimite trei reprezentanţi în Parlament. Ioan Mocioalcă şi Ion Spânu din partea social-democraţilor merg în Camera Deputaţilor, dar şi Valeria Schelean, de la PNL. La Senat, Ioan Narcis Chisăliţă, de la PSD, a câştigat un mandat pentru următorii patru ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Dominic Fritz, contestat de mai multe filiale USR pentru că numește apropiați de-ai săi în funcții-cheie din guvern în mod discreționar

Anumiți lideri USR ar fi nemulțumiți după ce premierul Ilie Bolojan a numit-o, în Ajun de Crăciun, pe Raluca Rogoz la conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice...

Peste 800 de participanți la a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025 al UPT, dedicat rezilienței digitale

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind...

Citește și :