9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Pe ce mizează „suveraniștii”?

Spectrul politic românesc este literalmente invadat de așa-zise ideologii „suveraniste” și de pseudo-politicieni care fac apologia suveranismului. Ascultându-i pe aceștia din urmă, senzația pe care ei mi-o lasă este aceea că nu a mai rămas nimic din optimismul și speranța pe care le puteai găsi la foarte mulți români, în prima decadă a acestui secol, perioadă în care compatrioții mei visau ca țara lor să intre în NATO și, mai apoi, în Uniunea Europeană. Mi-aduc aminte de bucuria românilor atunci când, cu niște ani înainte de intrarea efectivă a României în Uniunea Europeană, au dobândit dreptul de a circula, cu pașaportul, dar fără vize, în cele mai multe state ale blocului european. Libertatea de a circula prin Europa fără umilința obținerii, în prealabil, a unei vize, dreptul de a rămâne în orice țară a Uniunii Europene, timp de 90 de zile și, mai apoi, posibilitatea de a se angaja în țări ale aceleiași uniuni i-au transformat rapid pe cei mai mulți dintre români în adepții necondiționați ai principiilor și valorilor europene. Iar după 1 ianuarie 2007 — dată la care România devenea membră a Uniunii Europene — devenise foarte clar, pentru majoritatea concetățenilor mei, faptul că noul statut al țării lor le punea la dispoziție oportunități la care, în trecut, nu puteau visa nici ei, nici părinții și nici bunicii lor. Ce oare a înlocuit optimismul pro-european din sufletul românilor cu un soi de naționalism anti-european, în bună măsură irațional?

Un răspuns la întrebarea de mai sus ne poate fi dat de profilul politicianului „suveranist” de pe malurile Dâmboviței. Peremistul, între timp dispărut, CV Tudor are niște succesori ideologici al căror succes politic nu poate fi pus decât pe seama nivelului foarte scăzut de instrucție civică, la care se găsesc, din păcate, foarte mulți români. Cred că principala vină aparține școlii care, în ultimele două decenii, nu a manifestat suficientă preocupare pentru știința democrației autentice, de inspirație liberală, și nici pentru cea a statului de drept, pentru care fundamental rămâne pluralismul politic, economic, social și cultural. Nu pretind că democrația liberală este un model ideal de guvernământ și, din păcate, nici măcar cel mai eficient. Poate genera și întreține inegalități sociale. Îi poate marginaliza pe unii și îi poate căpătui, în mod injust, pe alții. Dar toți cei care propovăduiesc „suveranismul” — care, din punctul meu de vedere, nu este altceva decât o formă actuală de naționalism, cu accente legionar-fascistoide — ar trebui să înțeleagă și să recunoască faptul că dictaturile nu merg întotdeauna mână-n-mână cu prosperitatea economică. Admit că, într-o dictatură, poți să determini un ritm accelerat de industrializare, o reașezare autoritaristă a raporturilor de proprietare, inclusiv prin naționalizări, confiscări, exproprieri sau rechiziții de bunuri. Dar mai toate aceste măsuri nu aduc, în mod automat, belșug pentru cei mai mulți dintre cei care fac parte dintr-o comunitate națională. Nici fascismul, nici comunismul nu au fost în stare să genereze bunăstare, nici măcar pentru o majoritate și, cu atât mai puțin, pentru toți. Traiul într-un apartament dintr-un bloc, ale cărui ziduri mucegăiau și ale cărui ferestre înghețau, de prin noiembrie și până prin aprilie, privarea de energia electrică, de apă caldă ori de agent termic nu cred că sunt dovezi ale unei bunăstări pe care românii să o fi trăit în acei cenușii ani ’80 ai secolului trecut. Or, tocmai despre avatarurile regimurilor naționalist-totalitare aș vrea să-mi vorbească, deschis, actualii corifei ai „suveranismului”. De pildă, dl Călin Georgescu, dna Diana Iovanovici-Șoșoacă și dl George Simion. Cel dintâi glisează între un lexis sumar și repetitiv, pilde de istorie medievală și misticism. Cea de-a doua, atunci când nu amenință cu pușcăria și cu confiscarea averii pe toată lumea, alunecă în perimetrul manifestărilor isterice. Iar precaritatea discursivă a celui de-al treilea îmi aduce aminte de nivelul intelectual al politrucilor de tip Verdeț, Bobu, Dincă și Mănescu, care mai roiau în jurul cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, pe balconul ultimului sediu al fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, în decembrie 1989.

Și, totuși, ce-i unește pe „suveraniștii” români de astăzi? Căci, paradoxal, lor le poate fi recunoscut un fond comun. După părerea mea, răspunsul ar putea fi următorul: ura față de valorile și principiile asumate de Uniunea Europeană și, la altă scară, de întreaga lume euro-atlantică. Libertatea, pluralismul (mai ales ideologic), dreptul individului de a trăi potrivit propriilor convingeri și valori, interdicția pusă statului și, implicit, autorității de a pătrunde nestingherit în intimitatea vieții private a fiecăruia, libertatea cuvântului, a conștiinței, dreptul de a te mișca, de a călători, de a te stabili sau de a munci oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, sunt, în realitate, marile spaime ale „suveraniștilor” români și, desigur, ale colegilor lor din oricare alt stat al acestei uniuni. Așa cum se întâmplă prin țări precum Franța, Olanda, Italia sau Germania, și „suveraniștii” români au adepți, respectiv simpatizanți. Nu însă atât de mulți pe cât se străduiesc ei să ne convingă. Pun rămășag cu oricare dintre cititorii mei că, în urma alegerilor din acest an, la nivelul Parlamentului European și la cel al Parlamentului României, acești „suveraniști” de mucava nu vor reuși să adune mai mult de 30% din voturi. Iar cu acest procent nu se poate guverna.

Parafrazându-l pe Giovanni Sartori, care vorbea, într-o celebră carte, despre ingineria constituțională comparată, spun și eu că, pentru a guverna, ai nevoie de o majoritate absolută în parlament sau, în alți termeni, de un rezultat electoral care, matematic, trebuie să-ți sprijine, la nivelul a cel puțin 50% + 1 din numărul total de deputați și de senatori, echipa și programul guvernamental. Un scor pe care, cel puțin în anul electoral 2024, suveraniștii-naționaliști români de sorginte vadimistă nu-l vor obține și nici nu au cum să-l obțină.

Alte subiecte :

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Zboruri accesibile pentru evadări rapide

Dacă te afli în căutarea unei modalități rapide și accesibile de evadare, alegerea perfectă poate fi reprezentată de zbor. Îți poți satisface astfel dorința...

Citește și :