Patru persoane venite din Italia care nu au respectat izolarea au fost amendate cu câte 20.000 de lei

103

DSP Alba a amendat, luni, patru persoane întoarse din Italia cu câte 20.000 de lei, pentru nerespectarea izolării la domiciliu, fiind vorba despre trei bărbaţi şi o femeie.

Reprezentanţii DSP Alba au declarat, luni, că sancţiunile au fost aplicate în baza HG pentru nerespectarea măsurilor stabilite în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile, informează Mediafax.

„DSP Alba, prin inspectorii sanitari, a aplicat, luni, 4 sancţiuni cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei fiecare, la 4 persoane aflate în izolare la domiciliu, care au venit din Italia şi nu au respectat această măsură până la terminarea perioadei de izolare de 14 zile. Este vorba despre un bărbat dintr-o comună şi de o femeie şi doi bărbaţi din altă comună, rude între ele. Sancţiunile au fost aplicate în baza HG nr. 857/2011 pentru nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, a măsurilor stabilite în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile”, au spus reprezentanţii DSP Alba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.