Pas ratat în Superligă pentru campioana României

78

Rugbiștii timișoreni au pierdut meciul ce trebuia să îi readucă pe podiumul Superligii. Au cedat cu 6-11 în disputa cu CSM București, de vineri.

Reîntorși acasă în Ronaț pentru al patrulea duel cu CSM București din acest sezon, elevii lui Sosene Anesi au părăsit cu capul plecat terenul. O evoluție sinusoidală completată cu unele decizii ciudate de arbitraj și absențele din lot a dus la primul eșec de pe teren propriu din 2018.

Nici de această dată timișorenii nu au reușit să treacă peste sindromul ”CSM” din acest an, un sindrom care s-a manifestat dureros: patru meciuri directe și patru eșecuri. Vineri amiază, în Ronaț, sarazinii au cedat cu 11-6 după 80 de minute de luptă pigmentată cu multe erori și mulți nervi. Și condus la centru de cavalerul negru al momentului în rugbyul european – Vlad Iordăchescu. Iar prestația sa a dat apă la multe interepretări.

Saracens i-a pierdut din prima repriză pe trei oameni de bază – Eugen Căpățână, Kevin Luiters, Cătălin Fercu – și misiunea a devenit tot mai dificilă. Manumua a reușit ambele puncte ale SCM-ului din două penalități. O mai făcuse încă o dată, însă brigada de arbitrii nu a validat reușita! Oaspeții au punctat prin Faasen (o penalitate), Sioeli (un eseu) și Calafeteanu (o penalitate). De notat că Saracens a evoluat în inferioritate numerică după o eliminare a lui Drenceanu.

Timișoara trebuie să se mulțumească doar cu punctul bonus defensiv și ajunge la cota 23 cu care rămâne pe locul 4.

Saracens: Militaru, Căpățână, Pungea – Drenceanu, Popârlan – Sabău, Rus, Stewart – Luiters, Umaga – Tangimana, Leiataua, Manumua, Simionescu – Fercu. Au mai jucat: Rădoi, Badiu, Doge, Mureșan, Lazăr, Popa, Samoa, Shennan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.