Parlamentul European patronează de acum festivalul timișorean ISWinT

70

International Student Week in Timișoara (ISWinT), care anul acesta are loc între 23 iulie – 2 august, este festivalul unde timișorenii sunt invitați să interacționeze și să cunoască peste 100 de studenți din 40 de țări.

Festivalul este organizat de voluntarii Ligii AC și nu numai, cu sprijinul Universității Politehnica Timișoara și al partenerilor. Anul acesta, ISWinT are onoarea ca festivitatea de încheiere să fie sub Patronajul Parlamentului European.

ISWinT a primit Patronajul Parlamentului European Patronajul este modul prin care Parlamentul European acordă susținere morală, nematerială, unui număr limitat de evenimente cu caracter nonprofit, care au o dimensiune europeană clară. Acest patronaj înseamnă pentru ISWinT o recunoaștere la nivel european a impactului pe care îl aduce în comunitate. Este cu atât mai deosebit, având în vedere că anul 2018 marchează 25 de ani de ISWinT și anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Alături de studenții internaționali, publicul timișorean are ocazia de a lua parte la activitățile pregătite în cadrul ediției aniversare de 25 de ani.

Ziua internațională, cel mai mare eveniment din cadrul ISWinT 2018, pregătește 20 de ateliere creative precum olărit, decorațiuni cu licheni, pictură, dans, tatuaje cu henna, etc. De asemenea, doritorii sunt așteptați să cunoască poveștile țărilor reprezentate de participanții la festival. Atât atelierele creative, cât și biblioteca vie, vor avea loc în data de 25 iulie, începând cu ora 17:00, în Parcul Rozelor.

Acesta nu este singurul eveniment deschis publicului larg; organizatorii ISWinT vă mai așteaptă și cu alte surprize, precum un picnic, un marș al țărilor și workshop-uri despre teme precum educație, minorități și drepturile omului. Pentru mai multe detalii, accesați pagina de Facebook a festivalului ISWinT.

Toate evenimentele deschise din cadrul ISWinT au intrare liberă și promit o experiență inedită.

LĂSAȚI UN MESAJ