Parfumuri contrafăcute confiscate din Piața Mehala

314

Acțiunile de combatere a comerțului cu produse contrafăcute dau din nou roade.
Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara au desfășurat o nouă acțiune pe linia combaterii comerțului cu produse contrafăcute sau de contrabandă.

Acțiunea a avut loc în zona pieței Mehala din municipiul Timișoara iar pe timpul desfășurării
acesteia, a fost depistată o femeie în vârstă de 42 de ani, domiciliată în municipiul Timișoara, care comercializa recipiente din sticlă ce aveau, în conținut, un lichid cu miros specific de parfum și care purtau numele unor mărci consacrate.

Existând suspiciunea că parfumul comercializat este contrafăcut, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998 republicată.

Cele șase recipiente cu parfum găsite asupra persoanei în cauză, au fost confiscate până la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.