Parcarea extraterană de lângă Cinema Studio ar putea deveni subterană

171

Autoritățile locale au găsit terenul unde vor să realizeze o parcare subterană pe două nivele. Anunțul a fost făcut, marți, de primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Acesta susține că parcarea deja existentă din fața cinematografului Studio ar putea deveni și subterană.

„Am avut o discuție cu directorul Directiei Tehnice, Culiță Chiș, și cu directorul SDM, Valentin Martinov, și am hotărât să dăm SDM-ului undă verde să realizeze o parcare subterană cu două nivele, în parcarea de la Hotel Central. Dacă se poate, se va merge și sub spațiul verde. Se va da drumul la studiul de fezabilitate și vor apărea atunci primele concluzii”, a declarat Nicolae Robu.

Cum birocrația este mare și în subteran vor fi descoperite, ca de obicei, rețele de utilități dezafectate sau vestigii istorice, șantierul va dura ceva timp. Oricum, săpăturile nu vor demara mai devreme de mijlocul anului 201, poate și mai târziu dacă va fi nevoie de licitație.

De asemenea, primarul spune că dorește să mai realizeze o parcare, în zona Casei Tineretului. Sub strada Arieș ar putea exista locuri de staționare pe unul sau două nivele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.