1.1 C
Timișoara
sâmbătă 7 decembrie 2024

Ordine și siguranță publică la meciul dintre AFC UTA Arad – FC Botoșani

Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul "SuperLigii României", dintre echipele AFC UTA Arad – FC Botoșani, ce are loc vineri, 5 aprilie a.c., pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad.

Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică, aflându-se pe tot parcursul competiției, în imediata apropiere a arenei sportive. În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.
Având în vedere faptul că spectatorii sunt minori alături de însoțitori adulți, accesul în incinta arenei se va face gratuit, pe bază de tabel.
Jandarmii sunt pregătiți să sprijine participanții și să îi îndrume pe aceștia să apeleze la militari oricând consideră că este nevoie. Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul forțelor de ordine din zonă sau apelați numărul unic de urgență 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două mașini s-au izbit în Chișoda! Poliția a deschis un dosar penal

Două mașini s-au izbit sâmbătă într-o intersecție din Chișoda. Este vorba despre un mașina condusă de o femeie de 35 de ani, care s-a...

VIDEO | Un bărbat din Lugoj, dus la audieri în urma susținerii mișcării legionare în mediul online

În mai multe județe din țară, dar și în Timiș au avut loc sâmbătă percheziții, într-un dosar de promovare a genocidului, xenofobiei, a doctrinelor...

Citește și :