10.3 C
Timișoara
vineri 23 februarie 2024

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara vă invită la un eveniment Mozart

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara din cadrul Universității de Vest din Timișoara are bucuria de a anunța la un prim eveniment din seria manifestărilor artistice propuse publicului în acest an universitar, un concert simfonic dedicat marelui compozitor W. A. Mozart, care va fi susținut în seara zilei de joi, 30 noiembrie, ora 19:00, pe scena Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul.

Conducerea muzicală este asigurată de dirijorul Sebastian Felea iar programul va cuprinde lucrările: Uvertura la Opera „Răpirea din Serai”, Concertul pentru flaut și orchestră nr. 1, în Sol major, având ca solistă pe Romina Onișor și Simfonia nr. 39 în Mi bemol major.
Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara este un ansamblu alcătuit din tineri muzicieni aflați în etapa formării profesionale. De-a lungul anilor, la pupitrul dirijoral al orchestrei au fost maeștri precum Sabin Pautza, Remus Georgescu, Gheorghe Costin, Jean François Antonioli, Dorin Frandeș și Peter Oschanitzky. Ansamblul a concertat în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara muzicală” sau în săli importante precum „Auditorium Parco della Musica – Sala Petrassi” din Roma.

Dirijorul Sebastian Felea a studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, a debutat la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio și a colaborat cu Orchestrele Filarmonice din Bacău, Târgu Mureș, Timișoara și Arad. Începând din octombrie 2019 este cadru didactic al Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara.
Romina Onișor a început studiul flautului la vârsta de 9 ani, la Arad. A urmat cursurile Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, apoi a continuat studiul instrumentului cu nivelul de licență la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În prezent, urmează cursurile nivelului de master la Facultatea de Muzică și Teatru a UVT. A câștigat premii la concursuri naționale și internaționale (Concursul Internațional Sigismund Toduță – Premiul I, Concurs Euroregional de Instrumente de Suflat Calea Celebrității Premiul III, Concurs Internațional de Muzică şi Teatru LiveMuseArt – Marele Premiu). A fost solistă, alături de Filarmonica din Arad, și a colaborat cu Filarmonicile din Satu Mare, Sibiu, Arad și Cluj-Napoca. Activitatea sa artistică include participări în festivaluri, proiecte și turnee alături de muzicieni de mare prestigiu precum membrii orchestrei „des Lumières” și The Romanian Flute Ensemble.

Alte subiecte :

20 de ani de Smithfield România, 4.600 de specialiști dedicați în a produce „Hrană bună. În mod responsabil.”

2024 marchează 20 de ani de la debutul operațiunilor Smithfield România și tot atâția de angajament continuu în formarea de cariere de succes. „De...

Prima ediție 2024 a Salonului Industriei Ușoare | FOTO-VIDEO

În perioada 21 - 25 februarie 2024, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește prima ediție din acest an a SALONULUI INDUSTRIEI UȘOARE, eveniment tradițional în rândul...

Citește și :