Oraș de cinci stele: parcare printre gropi, noroi și mizerie. Foto

150

Timișoara nu înseamnă doar centrul istoric sau malurile canalului Bega. Sunt sute de mii de oameni care trăiesc în cartierele capitalei Banatului și care nu simt nici o secundă că trăiesc într-un oraș de cinci stele.

Același lucru putem să îl spunem despre locatarii străzii Odobescu. Aici trotuarele sunt crăpate, strada e plină de gropi, dar cel mai grav este faptul că nu există parcări.

Cei care nu dețin garaje sau curți încăpătoare nu au niciun loc decent unde să își lase mașinile. Dar, cum românul e inventiv, șoferii au creat propria parcare în lipsa investițiilor municipalității. Din păcate ei își lasă mașinile pe un teren nefolosit, care, atunci când plouă, este plin de noroi, iar gropile adânci se transformă în bălți mari. Mai mult, terenul este vizat și de cei certați cu bunul simț care arunăă deșeuri aici la întâmplare.

În timp ce administrația Robu construiește parcări în Soarelui și investește în zona centrală, locatarii de pe Odobescu se plâng că ei își strică mașinile în parcarea improvizată.

1 COMENTARIU

  1. De ce sa amenajeze Primaria terenurile virane,cand e mult mai rentabil sa demoleze garaje,pentru a face rost de…terenuri virane ca cele din poza?Sau o fi terminat de amenajat astfel de terenuri,si nu le-a mai ramas decat sa demoleze garaje?ma cam indoiesc….

LĂSAȚI UN MESAJ