24.1 C
Timișoara
sâmbătă 13 aprilie 2024

Opoziția politică — agenți străini

Meeting-ul din 6 martie, care a fost organizat în apropierea ambasadei ruse din Berlin a anunțat două obiective clare: dezavuarea practicilor Moscovei de epurare a opoziției politice, mai cu seamă acum, înaintea alegerilor prezidențiale programate pentru 17 martie, și, corelativ, cererea adresată autorităților capitalei germane de a redenumi strada pe care se află ambasada rusă strada Alecksei Navalnîi. Conform celor enunțate de organizatori, aceasta ar fi o „reamintire zilnică a tuturor condamnaților politic și a tuturor victimelor putinismului”. Sunt, deja, zeci de mii de semnături pe listele de susținere. Berlinul a fost și a rămas lăcașul unei importante diaspore rusești, iar acum doi ani, îndată după invadarea Ucrainei, același Berlin a fost orașul unei impresionante susțineri a refugiaților fugiți din această țară. Într-un interviu luat de jurnaliștii Deutsche Welle, scriitoarea Ludmila Ulițkaia declara: „în 1922, Berlinul emigrației ruse a fost un fenomen cultural extrem de incitant. Îmi amintesc romanul lui Viktor Shklovsky, Zoo sau scrisorile care nu sunt de dragoste. Azi, după exact 100 de ani, cineva ar putea scrie un text intitulat Zoo 2. Este uluitor!” La scurtă vreme după ce a aflat despre moartea lui Alecksei Navalnîi, aceeași scriitoare avertiza: „În următorii 50 de ani, fiecare oraș din Rusia va avea o piață cu numele lui”. Mult mai puțin răbdător, Mihai Hodorkovski, aflat acum la Londra, cerea rușilor „să-și probeze rezistența scriind numele Alecksei Navalnîi pe buletinele de vot din 17 martie, în memoria celei mai recente și mai proeminente victime a regimului”. Citim clar în Rezoluția Parlamentului European din 29 februarie 2024: „uciderea lui Alecksei Navalnîi reprezintă un alt semn al represiunii crescânde și sistematice din Rusia; deplina responsabilitate pentru moartea sa aparține statului Rus, în particular președintelui său, Vladimir Putin, care ar trebui să dea socoteală”.

În zadar încearcă unii să uite, să treacă nepăsători sau să creadă că prin tăcere, îmblânzesc lumea în care trăim! Din când în când, „monștrii sângeroși” (Iulia Navalnaîia) ne sar în față și ne mustră pentru ambiția noastră de a-i îngropa în trecut. Recentul „deces” al lui Alecksei Navalnîi nu a încheiat niciun capitol, așa cum ar fi vrut o bună parte din birocrația de la Kremlin, dimpotrivă! A deschis tot felul de dosare, de la cele penale împotriva unor participanți la înmormântare, împotriva avocatului său și a unor preoți care s-au dovedit mai mult creștini decât agenți politici, până la dosarele macro-politicii și cele morale. Așa cum se întâmplă pretutindeni, limbajul autorităților readuce realități și simboluri, amenințări și avertismente. Pe de-o parte, „instituții” politice sunt scoase de la naftalină spre a reaminti poporului unde îi este locul în ierarhia puterii; pe de alta, opoziția, dizidenții, „elementele recalcitrante” își multiplică eforturile de a explica lumii occidentale acest vocabular, precum și structurile de gândire care îi stau în spate. Personajele-cheie ale ultimei săptămâni au fost două nume consacrate ale rezistenței politice ruse, Ludmila Ulițkaia și, respectiv, Iulia Navalnîia. Prima „a reușit” să obțină din partea administrației de la Moscova „titlul” de agent străin (să nu uităm, am avut și noi „agenturili străine”!!!). Cealaltă s-a adresat plenului Parlamentului European în termeni extrem de duri, șocând audiența (de regulă) „plictisită”, obligând-o, măcar pentru moment, să încerce să înțeleagă ce se petrece înăuntrul frontierelor Federației Ruse.

„Femeile au, peste tot în Rusia, ultimul cuvânt, mai puțin în guvernare”, sublinia Ludmila Ulițkaia. „Dacă acest război poate fi oprit, aceasta o vor face doar femeile.” Putem adăuga, aici, o lungă listă a disidenței ruse, belaruse (și nu numai) feminine, avem o galerie extrem de complexă. Atunci când grija pentru cei dragi se deschide către societate și aduce împreună oameni practic necunoscuți, dar, cu siguranță, victime ale aceluiași regim autoritar, familia unei femei poate număra milioane de oameni. Cu atât mai mult cu cât membrii ai familiei restrânse pot fi arestați, interziși sau uciși. S-a scris enorm pe această temă, inclusiv suprimarea instinctului de auto-apărare. Pe de altă parte, însă, „tinerii cu studii văd azi dizidenții drept responsabili pentru problemele Rusiei post-sovietice. M-am întrebat de ce. Cum e posibil ca prima generație care a înțeles că e rușinos să trăiești cu frică, generația care a înțeles că lipsa libertății alterează sufletul uman și societatea să fie acuzată de către urmași ca cea care a distrus o țară mare?” (L. Ulițkaia, „Le Monde”). Desigur că răspunsul nu a întârziat în același interviu! Înainte de a-l dezvălui se impune să ne întrebăm și, mai ales, să-i întrebăm pe tinerii de lângă noi ce știu ei despre dizidenții români. Măcar așa, ca o tentativă de a înțelege în ce lume trăim! În ceea ce privește Federația Rusă, „conducerea actuală face tot posibilul să restabilească fundamentele ideologice ale puterii sovietice și să discrediteze răzvrătirea”. (Sună cunoscut? Păcat!)

Ambasadoarea celeilalte Rusii

I s-a spus astfel Ludmilei Ulițkaya de către cei de la „Deutsche Welle”, la scurtă vreme după ce s-a stabilit la Berlin, în luna martie 2022. „Valurile de oameni care părăsesc Rusia fugind de război sau de persecuție fac parte din cultura noastră, din istoria noastră, din viața mea!” Cunoscuta scriitoare a fost printre primii intelectuali ruși care, încă în țară în februarie 2022, și-au unit vocile împotriva agresiunii din Ucraina. Un război care „otrăvește relațiile dintre ruși și ucraineni”, un război „în care am pierdut vieți tinere”. Dar, nu-i așa, o asemenea perspectivă e prea umanistă, bolnav de sensibilă în comparație cu „rațiunea de stat”, care cere bărbăție și curaj. „Acest conflict fără sens ar putea fi catastrofal pentru Rusia”, declara scriitoarea pentru „Novaia Gazeta”, a doua zi după invazie.

Să amintim că Ludmila Ulițkaia este autoare a zeci de cărți — romane și povestiri pentru copii, traduse în peste 45 de limbi; a fost premiată deopotrivă în Rusia și în vestul Europei. În general, personajele sale fac parte, declarativ sau simbolic, din clasa mijlocie rusă și aduc cu ele un întreg bagaj de frici, amintiri, conflicte interculturale ale regiunii. Întotdeauna, însă, privirea i-a fost îndreptată spre orizontul numelor grele ale literaturii ruse și, prin acestea, spre rolul scriitorului de a căuta și dezvălui adevărurile dureroase ale unei societăți. „Înțeleg acum cât de mult m-au protejat Pușkin, Tolstoi și Cehov de trista propagandă sovietică. (Cultura) reprezintă singurul antidot la propaganda care, azi, e răspândită peste tot.” Desigur, aceste cărți au avut un parcurs sinuos, chiar azi fiind puși la index mulți autori care deranjează sistemul. „Noi, oamenii sovietici ai anilor ’70 și ’80, suntem obișnuiți să citim cărți interzise. Generațiile mai tinere care au crescut după căderea Uniunii Sovietice nu prea știu ce înseamnă. Dar vor afla ei cât de curând!” În acest context, aflarea veștii despre moartea lui Navalnîi a avut efectul unui duș extrem de rece: „Acum nu mai ai de ales: pleci sau te sinucizi”, scria Ludmila Ulițkaia în jurnalul său. Din fericire, a plecat la timp. Din nefericire, oamenii puterii nu au uitat-o.

La începutul lunii martie numele ei a fost alăturat unui șir de personalități și ONG-uri „neprietenoase” cu puterea de la Kremlin. A fost declarată „agent străin”, ceea ce înseamnă că planează asupră-i suspiciunea de a fi plătită de occidentali, de a vorbi în numele lor, de a plănui acțiuni potrivnice politicii oficiale. Cu alte cuvinte, a devenit „dușman al poporului”, pentru a folosi cunoscuta expresie din vremurile staliniste.

Legea agentului străin a apărut ca reacție la protestele din 2012 împotriva realegerii lui Vladimir Putin ca președinte al Federației, după cunoscuta rocadă cu Medvedev. Inițial, această lege cuprindea câteva amendamente la Codul penal și era îndreptată spre ONG-uri. Între timp, a suferit numeroase extinderi succesive, sub incidența ei intrând presa cu vocație independentă, întreaga disidență, asociațiile publice, cam tot ceea ce ar intra în sfera societății civile. Dacă la început scopul (declarat) era verificarea fondurilor de proveniență externă și a activităților astfel finanțate, acum este suficientă suspiciunea autorităților sau doar asumarea statutului de opozant, incluzând atât persoanele fizice, cât și cele juridice. Cum e de așteptat, toți cei ce se opun războiului din Ucraina, cei ce fac publice informații legate de corupție, de realitatea frontului și a militarilor ruși se fac vinovați de trădare și intră în „clubul” agenților străini. Cele mai cunoscute nume sunt: Fundația Memorial, laureată Nobel în 2022, închisă în Rusia cu un an înainte prin hotărârea Curții Supreme, jurnalistul Dmitri Muratov, la rându-i deținător al premiului Nobel pentru literatură, postul independent de televiziune TV Rain, Comitetul „Împotriva torturii”, Fundația anticorupție din Moscova, desemnată de instanța de judecată drept organizație extremistă, asociația Golos pentru monitorizarea independentă a alegerilor, Lev Ponomariov, luptător pentru drepturile omului. Din momentul desemnării drept agent străin, statul declară practic faptul că te afli sub supervizare permanentă, poți fi acuzat de fapte subversive iar orice prestație publică pe care o realizezi (publicații, discursuri) trebuie însoțită de mențiunea „agent străin”. Așadar, începând cu această lună, și Ludmila Ulițkaia, acum având 81 de ani, a intrat oficial în rândurile agenturilor, așteptându-se să-i fie interzise cărțile sau interviurile. „Ar fi o bună promovare pentru mine”, răspunde cu umor. De fapt, a fi indezirabil pentru un regim ilegal (M. Hodorkovski) este, în orizontul timpului, cea mai bună recomandare. „Asistăm la o manipulare fără precedent a conștiinței colective” (L. Ulițkaia), una în care, cu o expresie celebră, am putea adăuga faptul că albul e negru și negrul e alb. (G. Orwell). Într-o asemenea traducere cinică, da, agentul străin e străin de puterea de la Kremlin.

Frumoasa Rusie a viitorului

„Navalnîi nu va mai vedea frumoasa Rusie a viitorului, dar eu voi continua să lupt pentru ea”, declara în plenul Parlamentului European văduva dizidentului ucis. I s-a răspuns prin Rezoluția semnată de reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare și votată cu o largă majoritate (506 voturi favorabile, 9 împotrivă, 32 de abțineri): „o Rusie de-imperializată, decolonizată și refederalizată” (al. 22). Invitată în hemiciclul din Strassbourg, Iulia Navalnîia a avut un discurs emoționant, profund, direct, cu intenții mobilizatoare. I-a avertizat pe europarlamentari că sancțiunile (oricât de dure), suspendările, interdicțiile nu au efectele scontate în Rusia pentru simplul motiv că Putin și politicienii din jurul său nu acționează după vreo logică politică. „Putin este liderul unui grup criminal organizat, care include asasini și specialiști în otrăvire. Prietenii, asociații, coechipierii sunt mafioți — împotriva lor nu vor fi eficiente, n.n.) — notele diplomatice, ci investigarea mecanismelor financiare… În această luptă, aveți aliați de încredere. Sunt zeci de milioane de ruși împotriva războiului, împotriva lui Putin și a răului pe care îl aduce”. Știm de unde a desprins această idee! Într-unul din ultimele mesaje transmise de Alexei Navalnîi, acesta spunea: „dacă se tem de noi, înseamnă că suntem o forță. Trebuie să folosim această forță!” Onest vorbind, toată lumea se teme de toată lumea. „În Rusia, teama e în sângele nostru. Dizidenții au fost primii care au încercat să scape de ea!” (Ulițkaia) „Salutăm curajul lui Navalnîi și condamnăm lașitatea criminalului său — un lider atât de slab, încât nu tolerează nicio opoziție față de guvernarea sa” (M. Hodorkovski, Politico).

Rezumând moștenirea lăsată de Navalnîi, soția sa vorbea despre ingeniozitate, capacitatea de a inova și experimenta, găsind soluții și formule tehnice dincolo de interdicțiile și controlul autorităților: You Tube și platformele de socializare în locul televiziunii oficiale, panica pe care o genera Kremlinului. A cerut același lucru europarlamentarilor, anume să găsească forme de sancționare cu adevărat eficiente, puțin previzibile de către birocrații lui Putin. În paralel, M. Hodorkovski a lăudat hotărârea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care, analizând prevederile constituționale ruse, a conchis că realegerea lui Putin acum, în martie, va fi ilegitimă și că orice contact cu el trebuie redus strict la aspectele umanitare.

La rându-i, Parlamentul European, prin Rezoluția din 29 februarie, pune sub semnul întrebării legitimitatea lui Putin, căruia îi revine deplina responsabilitate pentru moartea lui Navalnîi (art. 7). A cerut autorităților ruse să ridice acuzațiile împotriva deținuților politici  (peste 600 de oameni, după evaluarea Memorial), luând în calcul inclusiv strategii de eliberare a lor prin posibile schimburi de prizonieri. Urmează să se creeze un regim special de vize pentru dizidenți, jurnaliști și simpatizanții lor, precum și formule mai eficiente de a susține societatea civilă atât din Ucraina, cât și din Rusia. Discursurile și angajamentele sunt, acum, în termeni extrem de fermi, urmează să vedem cât de mult vor schimba, recentele evenimente, percepția asupra regimului de la Moscova și implicarea în eforturile de democratizare.

 

 

Alte subiecte :

Un medic reputat s-a sinucis în spitalul în care profesa

Medic de la Institutul de Boli Cardiovasculare C. C Iliescu s-a sinucis Colegii și pacienții încă nu pot înțelege gestul medicului, care era descris drept...

Când vom putea circula de la Timișoara la Arad cu peste 120 de kilometri la oră

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost emisă autorizația de construire pentru lucrările pe cei 48,08 kilometri, între Ronaţ Triaj şi Arad, dar...

Citește și :