Omul de afaceri Georgică Cornu îi acuză pe polițiștii care-l cercetează pe fiul său de tratamente incorecte!

    719

    Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cornu lansează aprecieri dure la adresa polițiștilor care s-au ocupat de cercetările în dosarul în care și fiul său, Andrei Cornu, este acuzat de furt de haine din două magazine de lux din Timișoara. Actualul președinte ale Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș afirmă că la mijloc ar fi o nouă încercare de denigrare a sa, prin povestea legată de fiul său.

    Cornu susține că în povestea cu furtul de haine, băiatul lui nu este implicat direct, ci că ar fi, cel mult, potrivit poliției, complice la acțiunea amintită mai sus. El mai adaugă că la perchezițiile efectuate cu acest prilej, nu s-ar fi găsit hainele furate, ci doar niște obiecte de îmbrăcăminte mai vechi.

    Iată, integral, postarea omului de afaceri: „Atrage așa mult numele CORNU? Deși nu ar trebui, se pare că Da! Polițiști și ziariști, care, cei din urmă, la un moment dat, au fost angajați la mine, se înghesuie să scrie despre Andrei ‘fiul, progenitura Regelui Asfaltului’, care a fost prins furând haine din magazine din Timișoara. Oameni buni, chiar nu vedeti ce este presa în ziua de azi? Chiar nu vedeți cum se face justiția in România? Nu am avut și nu am treabă cu nimeni, nu sint invidios, nu am furat, nu am dat mită, nu am făcut evaziune fiscală, nu, nu,nu… În data de 03.07.2020, am fost sunat că poliția l-a anunțat că sunt la intrarea în casă pentru percheziție! M-a sunat copilul, și i-am spus sa vina acasă, că voi merge și eu să asist la eveniment, mama lui fiind plecată.

    Am găsit acasă 5 polițisti, care insiraseră pe o canapea hainele lui Andrei!!! Se vedea de la o poștă ca erau haine purtate, ca sunt vechi. Am întrebat dacă le ridică și mi-au zis că nu, pentru că nu sint ce ii interesează pe ei! Pe un suport, în cameră, erau 25-30 de vouchere, cu discount de 20 la sută, emise de magazinele Peek pentru cumpărături făcute de mama lui. Deci, putea să cumpere circa 25-30 de piese de îmbrăcăminte cu reducere 20 la sută din magazinele Peek. Am încercat săaflu de la polițiști mai multe despre scopul vizitei și mi-au spus că Andrei nu a furat, dar este complice pentru că a fost zărit în Mall cu cei 3 tineri. La Sectia 4 de Poliție am aflat de la părinții copiilor că au mai fost făcute alte 4 percheziții și nu s-a găsit nimic interesant. Deci, 25 de polițiști au căutat, doar ei știu ce!!! Doar ei, pentru că tinerilor nu li s-a prezentat nici un dosar cu probe care să-i acuze. Am stat la Secția 4 până la ora 24.

    La un moment dat, am auzit că vor sa le ia copiilor probe ADN, sens în care se caută un martor! Datorită faptului că nu s-a prezentat un dosar al acuzării, copiii nu au dat nici o declarație. Totuși,avind in vedere că pe o persoana o chema Cornu Andrei, s-au hotarit să emită un ordin de reținere pentru 24 de ore!!! În 24 de ore, toți polițiștii l-au întrebat pe Andrei ce relații are cu fratele lui, Flavius!!! Castana mare era CORNU, acolo și presa nu avea subiecte! Cei care au scris inexact despre acest eveniment denigrând copilul și pe mine ar fi trebuit să-mi ia un punct de vedere. Sunt citeva aspecte care arată abuzurile pe care le-au făcut polițiștii, aspecte pe care le vom folosi în sesizările pe care le vom face, potrivit legilor in vigoare împotriva polițiștilor de la Secția 4.

    Pe cei din presă, ii sfătuiesc să scrie corect, să scrie adevarul și să nu-și bată joc de imaginea unor persoane! În legătura cu acești polițiști, sper ca aceste fapte sa ajungă la urechile Ministrului de Interne, Dl. Vela și să fie luate cele mai bune măsuri. Doamne-ajută!”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.