11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Odiseea, o aventură oceanică cu Lambert Wilson și Audrey Tautou

Din ianuarie, cine merge la cinematograf află povestea personajului care, unora dintre noi, le-a însoțit toată copilăria: Odiseea, incredibila aventură a Comandantului Jacques-Yves Cousteau, distribuită de Independența Film.

Un film cu Lambert Wilson (Matrix Reloaded, Flawless, Babylon A.D., Of Gods and Men, Catwoman) în rolul exploratorului și Audrey Tautou (Amelie, The Da Vinci Code) în rolul soției. Regizat de Jérôme Salle. Parteneri ai lansării filmului în România: GREENPEACE, TV5MONDE, Cinemagia, Bloguluotravă, Cărturești.

Regizorul spune despre actorul pe care l-a ales să-l joace pe Cousteau că posedă ceea ce el apreciază cel mai mult la anglo-saxoni: „o combinație între talent, modestie și respect pentru echipă”. Pentru Lambert Wilson a fost și un efort fizic enorm. A trebuit să țină o dietă draconică pentru a arăta doar piele și os, la fel cum era Jacques-Yves Cousteau. „În timpul filmărilor era mereu înfometat. Nu mânca și nu bea aproape nimic. Îi era foame tot timpul. Dar ăsta a fost prețul pentru a deveni Cousteau. În condițiile în care, subliniez, nu au deloc aceeași conformație”.

„Audrey Tautou și Simone (a doua soție a exploratorului – n. red.) au multe lucruri în comun”, spune regizorul. „În primul rând, ambele sunt foarte independente, genul acela de independența franțuzească. Ambele sunt destul de rebele. Adesea cam vorbărețe, dar foarte modeste. Altă trăsătură comună: abilitatea de a-și găsi locul într-o lume masculină. Au fost foarte puține fete în echipă, iar Audrey și-a găsit imediat locul la masa plină de o bărbați. Și, nu în ultimul rând, ca și soția lui Cousteau, și lui Audrey îi place marea. E un navigator adevărat. Am văzut-o în timpul unei furtuni în Antarctica: vântul sufla cu peste 80 de noduri, dar ea nu s-a lăsat deloc impresionată”, își amintește Salle.

Odiseea/The Odyssey (2016) este adus în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Durata filmului: 2h 2min.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Expoziția „Sit with me”, a studenților arhitecți de la Timișoara, la Milano Design Week 2024

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la...

Citește și :