Aflată într-o scurtă vizită in vestul țării, atașatul economic și comercial al Ambasadei Belgiei la Bucuresti, Anne Deefourny, a ținut să afle cât mai multe despre economia județului Timiș de la cea mai autorizată sursă: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Reprezentantul oamenilor de afaceri belgieni a discutat direct ce șefii secțiunilor de specialitate ale CCIAT cele mai importante date despre economia zonei. Au fost scoase în evidență și activitățile aducătoare de fonduri.
Directorul Camerei, Florica Chiriță, a arătat că ”deși Timișul este unul din cele mai dinamice județe din țară, în special în industriile legate de domeniul automotive, calculatore, servicii dar și agricultură, este destul de puțin cunoscut în Belgia. Relațiile între cele două părți sunt reduse și doar sporadice. Au fost identificate posibile contacte ce vor duce la unele legături economice. La momentul actual, doar 130 de firme cu capital belgian activează în județul nostru. Adică foarte puțin. Iar în topul 10 societăți cu capital străin din Timiș, Belgia ocupă locul 10 după numărul de firme, din totalul de 8.381” precizează Florica Chiriță.
Și totuși, relațiile oficiale dintre cele două țări sunt din cele mai vechi. Trebuie spus că la Galați a fost înființat primul consulat Belgian tocmai în 1838. Comunitatea românilor din Belgia este de peste 65.000 de persoane, conform datelor statistice oficiale. În plus, de la 1 ianuarie 2014, nu există restricții pentru accesul forței de muncă pe piața belgiană pentru cetățenii nostril.
Atașatul economic și comercial promite să revină la Timișoara cu o delegație de oameni de afaceri, care știu cel mai bine ce oportunități pot dezvolta cu diverși parteneri din Banat. La o primă vedere, industria alimentară ar fi cel mai potrivit loc de parteneriate, ținând cont de calitatea produselor belgiene de ciocolată. Respectivele delicatese au sunt deja importate la noi dar, trebuie spus că există un singur meșter ciocolatier autentic, belgian, doar la București.
În fine, agricultura ar fi o altă nișă de afaceri. De asemenea, industria textilă a putea fi un bun motiv de parteneriate și chiar de investiții.
(P)