25.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

„Oameni. De vânzare”, pe scena Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea

Spectacolul Oameni. De vânzare, scris și regizat de Carmen Lidia Vidu, o producție a Teatrului German de Stat, a fost inclus în programul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, ediția a XVII-a, parte din Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea.  

Anul acesta programul festivalului se va desfășura în perioada 1-9 iunie 2024 și va avea trei mari secțiuni: secțiunea concurs – Festivalul de Teatru Scurt, secțiunea Off-concurs și secțiunea Outdoor, care cuprind spectacole valoroase, invitate atât de la teatre importante din România, cât și din străinătate.

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, din care face parte și Festivalul de Teatru Scurt, este unul dintre cele mai prestigioase din țară, continuând în diverse formate o tradiție începută din 1976. 

Reprezentând a doua colaborare a regizoarei Carmen Lidia Vidu cu TGST, spectacolul Oameni. De vânzare este un proiect de teatru documentar, care, asemenea Jurnal de România. Timișoara, reunește filmul, teatrul și fotografia.

În timp ce propaganda oficială avertiza asupra „abisurilor” lumii libere, în spațiul românesc are loc probabil cel mai mare trafic de persoane din secolul al XX-lea. Oameni. De vânzare expune situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane. Este un spectacol despre dispariția unei comunități, despre eforturile pe care membrii acesteia le fac pentru părăsirea mediului ostil în care trăiesc și despre demonizarea dorinței acestora de a îndrăzni să viseze la viitorul lor într-un stat mai liber și mai prietenos cu cetățenii lui.

Cu: Ioana Iacob, Oana Vidoni, Daniela Török, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz, Robert Bogdanov-Schein
Apariții video: Heinz Günther Hüsch, Stelian Octavian Andronic, Johann Schaas, Germina Nagâț, Mădălin Hodor, Hanni Hüsch, Cornel Hüsch
Multimedia: Cristina Baciu (invitată)
• Costume și asistență de decor: Ioana Popescu
• Dramaturgie: Rudolf Herbert
• Video live și muzică: Ovidiu Zimcea
• Ilustrații: Gabriela Schindermann (invitată)
• Asistență de regie: Richard Hladik
• Machiaj: Bojița Ilici
• Regie tehnică: Costinel Stă
Mai multe detalii despre programul Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea, și selecția, aici: https://shorturl.at/eqvJ8

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :