O tânără a fost plimbată două zile între spitale, care i-au refuzat internarea. „Au tratat-o de parcă avea lepră”

212

O pacientă cu probleme de respirație a fost plimbată aproape două zile între mai multe spitale din Cluj, până să fie internată, scrie Actual de Cluj. Mama tinerei, care a relatat întreaga aventură, spune că a fost tratată de „de parcă avea lepră”.

„Sâmbătă, Ioana (pacienta) s-a trezit cu o durere și inflamație a amigdalelor și abia mai putea să vorbească și respira cu dificultate. A mai avut infecția asta în urmă cu cinci ani și a fost tratată la Spitalul de Boli Infecțioase. S-a dus acolo și acum, dar nu au nici cameră de gardă, nimic. E spital Covid. Noi înțelegem lucrurile acestea, dar trebuie găsită o soluție. De la Infecțioase ne-au trimis la Clujana. Acolo am stat 4-5 ore, perioadă în care i-au făcut analize la sânge și radiografie la plămâni”, a povestit mama tinerei de 25 de ani, potrivit Actual de Cluj.

Ajunse la ORL pe strada Clinicilor, femeile s-au trezit față în față cu portarul. „Ce doriți, unde credeți că intrați?”, le-a spus.

De la Spitalul Clujana, femeile au ajuns la ORL pe strada Clinicilor, unde pacienta a fost supusă din nou unui triaj, după ce tocmai făcuse altul la Spitalul Clujana. În cele din urmă, un medic rezident a consultat-o pe Ioana și i-a prescris un antibiotic pe care să-l ia acasă. Numai că, peste noapte, situația s-a înrăutățit din nou.

„La ora 06:00 dimineața, duminică, mi-a spus că nu mai poate să respire. Nu putea să-și înghită nici saliva. Știți partea aceea dintre cerul gurii și omulețul ăla, ca să înțeleagă toată lumea? Acolo nu se vedea nimic, era doar țesut inflamat. Nu putea respira și-am sunat la ambulanță aproape de ora 7 dimineața, cam așa”, a povestit mama fetei.

După două ore de la apel, în jurul orei 09:00, a sosit un medic de serviciu, care a consultat-o pe Ioana și a sunat imediat la Salvare.

„Deci a venit medicul acesta după ce am sunat la 112, el a venit, a consultat-o pe fiica mea și a sunat după salvare. Gândiți-vă la absurdul situației. Fata se simțea foarte rău, respira cu mare dificultate.”

După alte ore de așteptare, a Ambulanța a dus-o pe Ioana la Unitatea de Primire a Urgențelor la Spitalul Județean, unde nimeni nu a băgat-o în seamă pe pacientă, după cum a reltat mama ei: „Era multă lume și toți aveau altă treabă acolo. Mă refer la cei din personalul medical. Fiica mea parcă avea lepră. N-au vrut s-o consulte, au zis că nu au ei treabă cu ORL și au trimis-o la ORL, peste drum”.

Întreaga poveste, pe digi24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.