O primărie a cheltuit 16 milioane de euro, fonduri UE, ca să înlocuiască 10 hectare de spații verzi cu… pavele

99
Sursa foto: Argeșul Online

Aproape 10 hectare de spații verzi au dispărut din Pitești între 2014 și 2016. În locul lor au apărut pavele şi dale înierbate, bănci şi ghene de gunoi cu structuri din stejar și ghirlande luminoase integrate, potrivit informațiilor furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș publicației Argeșulonline.

Inițiatorul proiectului cu o valoare totală de 20 de milioane de euro, dintre care 16 milioane de la Uniunea Europeană, a fost Tudor Pendiuc, fostul primar al oraşului din 1992 şi 2014.

El este judecat acum într-un dosar de corupţie în care a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare, dosar la care se va da o sentinţă definitivă în această primăvară la Curtea de Apel Bucureşti.

În proiectul inițial scria că unul dintre obiectivele majore era creşterea spaţiilor verzi din oraş. În schimb, din oraş dispărut 9,6 hectare de spaţii verzi. Dintre acestea, 6,6 hectare de spaţii verzi au fost transformate în parcări. În plus, au fost tăiaţi 761 de copaci, iar dintre cei 1.180 copaci plantaţi în loc mai bine de o treime s-au ofilit deoarece nu au fost udaţi.

De asemenea, au fost montate 25 de ghene de gunoi cu structuri din lemn de stejar și cu ghirlande luminoase integrate.

Structurile din lemn de pe ghene au costat 220.000 lei, iar ghirlandele luminoase, care au fost montate în jurul ghenelor şi sub numeroase bănci din Piteşti, au  costat 300.000 de lei. Astfel, fiecare dintre cele 25 de ghene de gunoi a costat aproape 2.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ