11.1 C
Timișoara
vineri 5 decembrie 2025

O nouă parcare în zona Lipovei

Numărul locurilor de parcare se dublează pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, pe locul garajelor demolate, în cadrul programului Primăriei Municipiului Timișoara de amenajare de locuri de parcare în cartiere. Beneficiarii garajelor au fost de acord cu demolarea a 16 construcții, iar astăzi Primăria, prin SDM, a început lucrările de amenajare a 32 de locuri de parcare.

„Le mulțumesc timișorenilor din aceste zone că și-au desființat singuri garajele după ce au primit notificările de la Primărie și, astfel, au făcut posibil să intrăm imediat cu amenajarea. Ce facem acum în Lipovei e prima etapă de amenajare de locuri de parcare și mici insule de verde. Continuăm în Șagului, Aradului, Modern, Martirilor, unde am trimis deja notificări de demolare”, a declarat primarul Dominic Fritz.
 
  Proiectul municipalității include, pe lângă locurile de parcare, spații verzi, alei pietonale și o platformă închisă pentru pubele, pentru ca rezidenții din cvartal să beneficieze de spații pentru colectarea selectivă a deșeurilor. 
  Săptămâna viitoare vor începe lucrările și pe Intrarea Sunetului, unde au fost demolate 35 de garaje. Amplasamentul va fi predat vineri către SDM, urmând să fie amenajate 76 de locuri de parcare.
  Etapizat, Primăria Timișoara va amenaja locuri de parcare în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Mai mult, revitalizarea respectivelor zone se va face prin amenajarea de noi spații verzi pe locul acestor garaje precum și căi de acces, trotuare și locuri de joacă pentru copii, acolo unde spațiul o permite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite...

CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului

RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :