O nouă ediție a festivalului Embargo Fest, la Dudeștii Vechi

45

Asociația Culturală Embargo organizează, în perioada 16 – 19 mai 2019, în comuna Dudeștii Vechi, ediția a doua a evenimentului Embargo Fest.

La doar 10 kilometri de granița cu Serbia și la 15 kilometri de cea cu Ungaria se află cea mai mare comunitate de bulgari din România, iar pe parcursul celor patru zile de festival, pe cele trei scene, vor urca artişti consacraţi din România, Ungaria, Bulgaria și mai ales din Serbia.

Acest festival se vrea a fi și o sărbătoare culinară, comercianţii selectaţi în cadrul evenimentului vor pregăti atât produse autohtone româneşti, cât şi produse tradiţionale sârbeşti, ungurești și bulgărești.

Printre activitățile care vor avea loc în cadrul Embargo Fest se numără: proiecții de film, spectacole de teatru, ansambluri de dansuri tradiționale, ateliere de pictură, zonă de activități sportive, concerte live, party-uri cu muzică electronică, park de distracții și activările din partea sponsorilor sau a partenerilor. La intrarea în festival va fi amenajat un mic târg cu produse tradiționale de la producători locali.

Ediția din 2019 aduce ca noutate implicarea minorității maghiare, o zi în plus de festival și a treia scenă. Astfel programul începe joi, 16 mai, la ora 17:00 și se încheie luni, 21 mai, la ora 09:00. Vor fi amenajate 3 scene: Main Stage, Green Stage, Electric Base și 2 zone de camping prevăzute cu parcări.

Prima ediție a festivalului s-a bucurat de succes și a adunat în luna mai a acestui an, un număr aproximativ de 8.000 de participanți în cele trei zile. Bajaga i Instruktori, Cargo, Mihai Margineanu, Spitalul de Urgență și Amaro Del au fost invitații speciali la prima ediție pe stadionul Hristo Stoichkov din localitate, iar la Green Stage au mixat Mr Goju (MNE) și K-lu.

„Embargo Fest este un “remember” al anilor ’90, când la nici o lună de la impunerea Embargoului, zeci de mii de canistre pline cu benzină şi motorină au ajuns de la români la sârbi. A început perioada în care comunitatea din zona de vest a ţării, care se afla la graniţa cu Serbia, a trăit din micul trafic, cu muzica şi produsele din fosta Iugoslavie. Vrem ca prin acest festival să ne reamintim de acele vremuri, de muzica bună a anilor 90 și să promovăm multiculturalitatea și minoritățile din zona de vest a țării. În acelasi timp Embargo Fest vine cu un mesaj ecologic, un protest cultural și artistic îndreptat împotriva explorării și a exploatării de hidrocarburi în câmpia de vest. Noi credem că viitorul acestei zone este agricultura și produsele bio, nu sondele!”, au transmis organizatorii evenimentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ