4.1 C
Timișoara
miercuri 11 martie 2026

O nouă destinaţie de vacanţă de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Anul acesta, timişorenii şi nu numai au la dispoziţie o nouă destinaţie unde îşi pot petrece vacanţa de vară. De pe aeroportul Timişoara vor fi operate săptămânal curse charter înspre destinaţia Santorini din Grecia, o insulă vulcanică renumită pentru peisajele deosebite şi arhitectura tradiţională valoroasă a micilor aşezări aparţinătoare, pentru  plajele şi apa cristalină a Mării Egee.

“Numărul destinaţiilor de vacanţă cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Timişoara se măreşte, având şase destinaţii de acest tip, oferind astfel posibilitatea unui număr cât mai mare de turişti să îşi petreacă vacanţa în locurile preferate. Insula Santorini este o destinaţie cunoscută şi apreciată de turişti, nu numai de la noi dar şi de pe alte meleaguri, motiv pentru care avem convingerea că un număr mare de turişti vor alege această nouă destinaţie”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu.

Spre noua destinaţie de vacanţă – Santorini, compania aeriană Tarom a început operarea curselor charter în 31 iulie a.c. Astfel, până în 18 septembrie 2016, în fiecare zi de duminică, se va putea decola de la Timişoara spre destinaţia Santorini la ora 20.00.

 

Companiile aeriene împreună cu tour – operatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Acțiune a jandarmilor în piețele din Timișoara peste 200 de produse contrafăcute, scoase din vânzare

În data de 8 martie 2026, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timișoara au desfășurat o acțiune punctuală în zona piețelor din municipiul Timișoara, pe...

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Joi, 12 martie, între orele 9-13 se va întrerupe furnizarea apei în Iohanisfeld pentru conectarea Stației de Tratare la sistemul SCADA. Tot pe 12 martie,...

Citește și :