O mașină de poliție și o dubă a Jandarmeriei, distruse de un camion scăpat de sub control

70

Un camion scăpat de sub control a distrus o mașină de Poliție și o autospecială a Jandarmeriei. Accidentul s-a produs vineri pe o șosea din județul Sălaj, chiar în fața unui post de Poliție. Un jandarm a ajuns la spital, potrivit Mediafax.

Șoferul camionului a pierdut controlul volanului din cauza oboselii. Autovehiculul de mari dimensiuni a ieșit de pe șosea și a lovit o mașină de Poliție, o autospecială a Jandarmeriei și gardul Secției de Poliție din comuna Sânmihaiu Almașului.

Cele două mașini, parcate în fața clădirii au fost distruse. Un jandarm aflat în mașina Jandarmeriei a fost rănit și a fost transportat la spital.

Polițiștii au început o anchetă și au stabilit că șoferul camionului nu consumase alcool. Este vorba despre un bărbat din județul Argeș care mergea de la Cluj-Napoca la Zalău.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.