0.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

O învățătoare din Timiș a apelat la o măsură extremă în urma mai multor nereguli comise în școala la care predă

Învățătoarea Nicoleta Gherghina de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara s-a aflat timp de două zile (luni și marți) în fața Ministerului Educației în așteptarea unei decizii. Luni, s-au împlinit 45 de zile de când reprezentanții Corpului de Control al Ministerului au făcut verificări la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, în urma unor sesizări cu privire la grave nereguli care ar fi fost comise de directoarea instituției. Inspectoratul Timiș va veni cu un punct de vedere după ce va ajunge la Timiș raportul Corpului de Control al Ministerului. „Sunt convinsă că, printr-un dialog constructiv, acasă, la Timiș, putem rezolva problemele ridicate și analiza toate aspectele ce ar fi putut să creeze o asemenea nemulțumire exprimată într-un mod ce ar putea să afecteze sănătatea colegei mele”, a declarat, pentru Jurnalistii.ro, Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș.

În cele două sesizări, învățătoarea o acuză pe directoarea colegiului unde își desfășoară activitatea de practici ilegale. Concret, prima faptă care i se impută directoarei este refuzul acesteia de a semna un tabel cu premiile elevilor de la clasa, fără un motiv anume, deși legislația o obliga să realizeze acest lucru. Inspectoratul a apreciat că au fost semnate deja diplomele acestora.

„Aveam nevoie de acel tabel pentru dosarul meu personal. Diplomele sunt ale elevilor și le primesc acasă în original. După o copie a unei diplome, nu pot obține altă copie conform cu originalul”, a precizat,  Nicoleta Gherghina.

Cea de-a două neregulă face referire la scoaterea de către directoare din Arhiva școlii, la șapte luni de la încheierea anului școlar trecut, a catalogului de la o clasă și schimbarea unui calificativ din „Bine” în „Foarte bine”, motivându-se solicitarea în scris a părintelui elevului. Fapta s-a realizat chiar în clasă, de față cu elevii. Era corect calificativul acordat inițial, după cum a susținut învățătoarea clasei respective care are o vechime mare la catedră.

„După cum a precizat doamna învățătoare a elevului, părintele susține că nu a făcut nicio solicitare scrisă, ci doar verbală. Situația este deosebit de gravă și, deși am semnalat-o atât Consiliului de Administrație al colegiului, cât și Inspectoratului, fapta a fost mușamalizată. Mai exact, solicitarea mea de constatare a unei nereguli, deși a fost înregistrată la secretariatul școlii, a fost adusă înaintea membrilor Consiliului de administrație abia după 30 de zile, când nu își mai putea produce efectul. M-am adresat apoi Inspectoratului care, inițial, mi-a spus că, de fapt, doamna directoare a decis să scoată catalogul din Arhivă după ce a consultat o așa-numită Comisie de Verificare a Cataloagelor care, în realitate, nici nu există. În concluzie, s-a analizat neprofesionist situația de către ISJ TIMIS, ba chiar, ironic, s-a recomandat întoarcerea cazului către Consiliul de administrație, de unde a pornit, de fapt, spre ei pentru rezolvare. Eu am aflat despre această ilegalitate de la colega mea și a responsabilei sindicatului din care face parte, când, cuprinsă de remușcări, a ajuns în pragul unui atac vascular cerebral din cauza tensiunii crescute și a insomniei pe fondul stresului”, a spus învățătoarea Gherghina Nicoleta.

Cum răspunde ISJ Timiș la acuzații. Detalii, aici!

Alte subiecte :

Citește și :