8.1 C
Timișoara
duminică 7 decembrie 2025

O femeie a decedat la câteva ore după administrarea vaccinului anti-COVID. DSP analizează cazul

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, vineri seară, că o femeie de 73 de ani din Bacău, vaccinată în cursul zilei şi care nu a prezentat reacţii imediat după primirea dozei, a murit la câteva ore după.

„Astăzi, în jurul orei 19.00, Direcţia de Sănătate Publică Bacău a anunţat decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, cunoscută cu multiple afecţiuni cronice. Din datele primite până la acest moment, persoana a fost vaccinată împotriva COVID19 în cursul zilei, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. În perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După perioada de monitorizare, persoana a părăsit centrul de vaccinare, fără alte acuze”, a transmis, vineri seară, CNCAV.

Sursa citată a precizat că, ulterior, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a aceluiaşi spital, unde a intrat în stop cardio-respirator şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

„Informaţiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, evenimentul coincident este definit ca «evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia»”, a mai precizat CNCAV.

La acest moment, cazul se află în observaţia DSP Bacău care va prezenta concluziile analizei.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vernisajul expoziției„Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoareade Tradiții” la Conacul Zăgujeni

Vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoarea de Tradiții” la Conacul Zăgujeni Asociația Miltonia anunță cu bucurie organizarea vernisajului expoziției...

Magia iernii revine în 2025 la Muzeul Satului Bănățean, în perioada 6 – 21 decembrie! FOTO-VIDEO

Între 6 și 21 decembrie, Muzeul Satului Bănățean devine gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de iarnă din Timiș: Lights of the Village. Organizată cu sprijinul...

Citește și :