10.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

O echipă de cercetători de la Universitatea Politehnica Timișoara, condusă de Radu-Emil Precup, premiată la Gala Cercetării Românești

Gala Cercetării Românești, inițiată de Guvern anul trecut pentru „recunoașterea simbolică” a performanței în domeniul cercetării, devenită anul acesta o competiție cu premii, cu buget total de 3,3 milioane de lei pentru câștigătorii declarați în 11 categorii, aduce o nouă recunoaștere unei echipe de cadre didactice și cercetători de la Universitatea Politehnica Timișoara.

Echipa condusă de profesorul Radu-Emil Precup, membru corespondent al Academiei Române și director al Școlii Doctorale din cadrul Universității Politehnica Timișoara, formată din conferenţiar Claudia-Adina Bojan-Dragoş, conferenţiar Adriana-Nicoleta Albu, şef de lucrări Raul-Cristian Roman, şef de lucrări Alexandra-Iulia Szedlak-
Stînean, asistent Elena-Lorena Hedrea şi doctorand Iuliu Alexandru Zamfirache a fost recompensată, la Gala Cercetării Românești 2024, categoria Științe inginerești, cu premiul „Henri Coandă”, împreună cu suma de 300.000 de lei, pentru cercetările de pionierat, abordările inovatoare şi dedicarea pentru aplicaţii din lumea reală cu impact de durată în diverse domenii.
Echipa a abordat în ultimii cinci ani aspecte de cercetare teoretică şi aplicativă în diverse subdomenii ale automaticii: regulatoare fuzzy de complexitate redusă, tehnici de acordare a parametrilor regulatoarelor folosind experimente, tehnici de învăţare automată în sisteme de reglare, performanţe foarte bune garantate de sistemele dezvoltate, observatoare pentru sisteme mecatronice, tehnici bazate pe produs tensorial şi inteligenţă artificială în modelare matematică, predicţie, reglare şi luarea deciziilor în diverse domenii inclusiv medicale. Pe parcursul ultimilor ani echipa s-a închegat ca un colectiv de cercetare puternic, recunoscut atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional.


Rezultatele echipei, formată din cercetători de prestigiu ai Grupului de Conducerea Proceselor din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, au fost apreciate în perioada 2019-2023 prin:
 indicatori scientometrici remarcabili ai autorilor, exprimaţi prin indici Hirsch şi numere de citări de valori extrem de mari pentru domeniul în care lucrează şi publică autorii,
 nominalizarea lor ca membri în comitete editoriale ale unor reviste de prestigiu şi în comitetele de program ale unor conferinţe de prestigiu,
 rezultatele remarcabile obţinute în activitatea de cercetare contractuală în domeniu, reflectată prin contracte consistente, obţinute prin competiţie,
 12 lucrări publicate în reviste de prestigiu sunt recunoscute de Web of Science ca Highly Cited Papers,
 5 lucrări publicate în reviste de prestigiu sunt recunoscute de Web of Science ca Hot Papers,
 două Premii „Tudor Tănăsescu” ale Academiei Române,
 două titluri de Doctor Honoris Causa primite de liderul echipei din partea unor universităţi din străinătate,
 plasarea constantă a doi dintre membrii echipei în World’s Top 2% Scientists List, conform unor studii efectuate de Stanford University pe baza rezultatelor din Scopus,
 includerea liderului echipei în Research.com Ranking of Top Scientists in Electronics and Electrical Engineering în poziţia 1131 a clasamentului mondial şi prima poziţie în România.

Alte subiecte :

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Zboruri accesibile pentru evadări rapide

Dacă te afli în căutarea unei modalități rapide și accesibile de evadare, alegerea perfectă poate fi reprezentată de zbor. Îți poți satisface astfel dorința...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :