O companie auto uriașă ia în calcul să deschidă o fabrică în România. În ce regiune a țării ar putea fi demarată investiția

1072

Pe piața auto din România ar putea intra un nou producător auto. Suntem în competiție pentru uzina de un miliard de euro cu Bulgaria.

România şi Bulgaria sunt cele două opţiuni pe care Skoda le are în vedere pentru noua uzină pe care vrea să o construiască în Estul Europei pentru a produce Karoq şi Seat Ateca după 2022, scrie Automarket.

Recent, grupul Volkswagen a confirmat că este în căutarea unui amplasament pentru o uzină Skoda în Estul Europei, la scurt timp după apariţia unor informaţii în presa internaţională.

Constructorul german nu a anunţat concret unde va fi construită noua uzină, însă presa internaţională a relatat iniţial că Bulgaria şi Turcia se află pe listă scurtă.

Se pare că Turcia a ieșit din joc, noile favorite pentru uzină fiind România şi Bulgaria, iar facilitatea de producţie va avea între 4.000 şi 5.000 de angajaţi.

Nu este foarte clar dacă oficialii Grupului Volkswagen au iniţiat deja discuţii cu autorităţile din România şi Bulgaria în acest sens, însă sursa citată afirmă că germanii au şi o soluţie de compromis în cazul în care niciuna dintre variante nu se va concretiza. Prin urmare, o altă opţiune este ca Grupul Volkswagen să transforme uzina de motoare de la Polkowice (Polonia) sau de la Gyor (Ungaria) în uzină pentru producţia de maşini.

La noua uzină se vor produce după 2022 SUV-urile Skoda Karoq (foto) şi Seat Ateca. În prezent, ambele modele sunt produse la uzina Kvasiny din Cehia, însă Grupul Volkswagen a decis să mute acolo producţia lui Volkswagen Passat.

Decizia Grupului VAG ca noua uzină să fie condusă de Skoda a generat nemulţumiri în rândul sindicatelor Volkswagen din Germania, care vor să preia controlul asupra noii unităţi de producţie.

În trecutul apropiat, Banatul a fost una din variantele luate în calcul pentru o investiție de cateva miliarde de euro a companiei Mercedes. Care, între timp, din motive care au ținut de implicarea slabă a autorităților românești, a ales să deschidă fabrica respectivă în Ungaria!

sursa – evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.