Nu va fi ușor, Domnule Fritz!

4285

În urma scrutinului pentru alegerea autorităților administrației publice locale, timișorenii și-au desemnat un nou primar, în persoana Domnului Dominic Samuel Fritz. Sunt fără îndoială îndreptățiți cei care afirmă că Timișoara se găsește în fața unui nou început. Este firesc ca, în emoția generată de această schimbare de ștafetă, dar și de generație, oamenii locului să-și pună speranțe în cel care, venit dintr-o țară atât de prețuită de bănățeni, s-ar putea să aducă aici măcar un strop din civilizația citadină a Germaniei. Țin însă să-i spun noului nostru edil că nu cred că îi va fi ușor să schimbe metehnele autohtone. Și am să încerc să-l avertizez în privința unora dintre problemele potențial periculoase, pe care sper să le poată depăși.

Prima problemă: Instituțional vorbind, noul Primar va trebui să conviețuiască cu șefii tuturor serviciilor din aparatul de specialitate, care a deservit și până acum Primăria Municipiului Timișoara. Mai toți aceștia sunt funcționari publici de conducere, astfel că, în condițiile legii, ei se bucură de stabilitate în funcțiile pe care le ocupă și nu pot fi îndepărtați cu ușurință de pe aceste funcții. Orice „forțare” a legii în direcția înlăturării lor rapide vă poate aduce, Domnule Fritz, în mijlocul unor multiple procese, care se pot solda inclusiv cu obligarea municipalității la plata unor daune în beneficiul celor eliberați în mod nelegal din funcțiile ocupate. O eventuală primenire a „șefimii” din Primăria Municipiului Timișoara nu s-ar putea face decât numai după implementarea unui sistem obiectiv de evaluare profesională a tuturor conducătorilor de servicii și birouri din această instituție, care să Vă permită, Domnule Fritz, să (le) dovediți șefilor din primărie cât sunt de competenți sau, dimpotrivă, de incompetenți.

A doua problemă: Aparatul funcționăresc de la nivelul Primăriei Municipiului Timișoara a crescut foarte mult în ultimii 8 ani. Mai toți acești angajați ai acestei primării se bucură de protecția legii, care îi apără de concedierea abuzivă. Dar tot atât de adevărat este și faptul că unii dintre ei nu răspund în mod adecvat rigorilor și performanțelor pretinse de postul ocupat. Nici de ei nu puteți scăpa, Domnule Fritz, decât numai punând pe picioare, cu aprobarea prealabilă a consiliului local – care, cred eu, nu va fi ușor de obținut! – a unei serioase metodologii de evaluare a performanțelor profesionale a personalului (contractual și funcționăresc) din primăria pe care urmează să o conduceți. Numai în baza unei evaluări obiective a tuturor angajaților primăriei, veți putea să dispuneți măsuri la adresa fiecăruia dintre ei, mergând până la eliberarea sau concedierea lor din postul ocupat. Orice încercare de a reduce aparatul funcționăresc într-o manieră abruptă și lipsită de obiectivitate, vă poate arunca într-un hățiș de procese, al căror rezultat este foarte greu de previzionat și care pot conduce la obligarea municipalității la plata unor daune-interese în beneficiul celor concediați nelegal.

A treia problema: De-a lungul ultimilor ani, la nivelul Municipiului Timișoara, au fost încheiate nenumărate contracte de lucrări sau de servicii publice, contracte care sunt încă în desfășurare. Unele dintre acestea au implicat prestații de slabă calitate, livrate însă la costuri ridicate. Dumneavoastră va trebui fie să renegociați aceste contracte, fie să le reziliați. În ambele situații, vă veți confrunta cu riscuri de natură judiciară. Pentru că executanții de lucrări ori prestatorii de servicii – care au fost, eventual, obișnuiți să livreze prost și scump – nu vor accepta cu ușurință schimbarea condițiilor în care au contractat inițial și, implicit, nici scăderea profiturilor lor. Eventuala reziliere precipitată a acestor contracte, Vă poate arunca în furtuna unor noi și noi procese.

A patra problemă: Orice primar – și Dumneavoastră nu puteți face excepție – este ținut din punct de vedere juridic de legea aplicabilă administrației publice, dar și de hotărârile consiliului local, cu care este obligat să conlucreze și ale cărui hotărâri este obligat să le pună în executare (fără a le putea ataca în justiție). În plus, bugetul loc al unei localități este aprobat de același consiliu local. Astfel stând lucrurile, Domnule Fritz, va trebui să ajungeți să co-guvernați cu un consiliu local în care nu se regăsesc doar membri ai partidului pe care îl reprezentați, ci, la nivelul unei clare majorități, liberali și social-democrați. O să-mi spuneți că, și în Timișoara, USR-PLUS va face această majoritate necesară cu PNL-ul. Nu fiți foarte sigur că o astfel de majoritate va funcționa întotdeauna. Interesele liberalilor „locali” s-ar putea să se conjuge mai bine cu cele ale social-democraților timișoreni, decât cu cele ale conducerii naționale ale Partidului Național Liberal. Iar Dumneavoastră va trebui, vrând-nevrând, să faceți compromisuri, în cel mai politic, dar și în cel mai administrativ sens cu putință.

A cincea problema: Vă va fi pusă de mediul de afaceri autohton. Dacă nu suntem naivi sau ipocriți, trebuie să recunoaștem un lucru: Toată lumea vrea să dobândească, într-un fel sau altul, accesul la banii publici! Mai ales în timpurile pe care le trăim, bugetele publice sunt o importantă sursă de finanțare a unor afaceri, de care poate fi co-interesată și municipalitatea timișoreană. Modul în care veți gestiona accesul mediului de afaceri la fonduri prelevate din bugetul Municipiului Timișoara se va constitui într-o marcă a calității sau, dimpotrivă, a eșecului mandatului Dumneavoastră. Iar în acest context, cred că speța „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” vă va da foarte multe bătăi de cap.

În încheiere, îmi permit câteva sfaturi: Nu lucrați decât cu specialiști de top, indiferent de recomandările pe care vi le fac oamenii din propriul partid! Adresați-vă celor patru universități de stat din Timișoara, care vă pot pune la dispoziție consilierii specializați de care aveți nevoie, pentru a nu greși! Stați la distanță de lingușitori! Faceți compromisuri politice acceptabile și numai după cântărirea tuturor implicațiilor atrase de acestea! Nu vă bazați doar pe angajații municipalității, chiar dacă pe unii dintre ei îi veți aduce Dumneavoastră în primărie!

Succes!

6 COMENTARII

  1. Ho!Ho!Ho! Mai ales la USAMVBT gasiti specialisti de top, dansii aflandu-se in TOP 5 la nivel national ca numar de opere plagiate, iar membrii din conducerea universitara au fost descoperiti ca imposturi internationali, declarandu-si cereri de brevete ca brevete pentru a castiga premii internationale, concursuri pe posturi de profesori si gradatii de merit din bani publici. „Specialistii” din universitati au si ei un sistem de evaluare a „performantelor” de-i scoate pe plagiatori/ furt intelectual cu „gradatii de merit” din bani publici. 🙂

  2. Concret Dle ziarist .,.ce vei face tu in persoana ..sa l ajuti pe Fritz si implicit pe Timisoreni …sa fie mai bine …..bla bla ca e rau stim …..hai mai fa un articol , cum vezi tu ca va fi bine ….cred ca poti

  3. Pertinent.
    Mai putin la partea de virgule care abunda si unde nu e cazul. Nu de fiecare data cand tragem aer in piept pt ca fraza e lunga trebuie virgula…

  4. La fel iti raspund si eu:
    1-greșit, ca vor pleca ei cand se va duce cu contractele la DNA
    2-greșit, ca poate face referendum
    3-gresit, ca le poate usor rezilia pe neindeplinirea calității (cum sunt cam majoritatea)
    4-tu omiti ceva DELIBERAT: POATE FACE CAM ORICE VREA, CÂTĂ VREME are suportul popular! Functia de Primar, âi conferă cea mai inalta autoritate in comunitate, tocmai ptr ca e validată prin VOT DIRECT!! precum cea a Presedintelui de Stat. Doar că primarul e mult mai influent prin pârghiile pe care i le confera legea, tocmai ptr ca reprezintă comunitatetea acelui UAT!
    Mai studiază stimabile! Parerolog, nu jurnalist!

  5. Ha ha, dom’ profesor Clipa, daca nu ati fost atent, mai usor cu virgulele, da?

    Also, bune sfaturi, nu cred ca s-ar fi gandit multa lume la cele 5 genuri de probleme. Deci cum…? Cum ar trebui… deci cum sa se faca?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.