Nu riscați nimic pentru migranți. Ei ajung la azil, dar călăuzele lor plătesc scump. Ce au pățit doi turci

403

Numărul călăuzelor prinse în timp ce transportau migranţi, în Timiș, este în creştere.

Dacă transfugii sunt, de cele mai multe ori, trimişi în centrele pentru azil, călăuzele sunt reţinute de poliţişti. Doi bărbați din Turcia au şi fost reţinuţi pentru 30 de zile de magistraţii Tribunalului Timiş, după ce au fost prinşi pe teritoriul judeţului Timiş în timp ce duceau spre granița cu Ungaria un grup de 12 migranţi din Irak.

“Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că în noaptea de 18/19.10.2017 inculpații ALI DISHAD AHMAD și MUSAFAR TARAKHAIL au facilitat trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, dinspre Serbia, de către un grup de migranți format din 12 cetățeni irakieni, migranții fiind ulterior preluați cu două autoturisme și transportați în direcția Timișoara. Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În cursul anului, mai multe călăuze, de obicei din Serbia, au fost arestate de poliţiştii timişeni.

LĂSAȚI UN MESAJ