„Nu le-am dat șpagă lui Ostaficic, Falcă sau Ciuhandu. Și nici altor politicieni importanți! În schimb, groparul afacerilor mele a fost Victor Ponta”. Interviu cu Georgică Cornu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș VIDEO

2436

Interviu cu Georgică Cornu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș

— Domnule Cornu, cu opt ani în urmă erați unul din cei mai influenți, cei mai puternici oameni de afaceri din România. Firmele conduse de dumneavoastră dădeau de lucru la 5.000 de angajați cu carte de muncă. Astăzi, o asemenea ipostază pare o utopie pentru o companie românească! Ce s-a întâmplat cu toate aceste afaceri? Care este explicația pentru prăbușirea imperiului financiar pe care l-ați administrat mai bine de un deceniu?

— Da… e o istorie destul de zbuciumată cea prin care am trecut eu. E adevărat ceea ce ați spus. Am dat de lucru și am plătit peste 4.500 de angajați, toți cu carte de muncă. Oameni care au lucrat pentru firmele mele în Timiș, Mehedinți, Caraș-Severin și în județul Arad. Pe lângă acești oameni, care erau strict angajații întreprinderilor patronate de mine, mai erau 5.000 de oameni, sub-antreprenori pentru diverse lucrări, pe care le avea Societatea Confort. În același timp trebuie să spun că am realizat, ani de zile, proiecte mari, importante. Dacă trecem prin Timișoara, de la nord la sud sau de la est la vest, găsim măcar două-trei lucrări de referință care sunt făcute de Confort. Acum îmi vine în minte chiar bulevardul Rebreanu, despre care primarul de atunci, domnul Ciuhandu, a făcut un cal de bătaie. Ba că nu e bine făcută lucrarea, ba că nu respectă condițiile de calitate… Iată, au trecut atâția ani și investiția respectivă a ieșit de mult din termenul de garanție și tot pe acolo se circulă. A fost transformată în centură a orașului. Căci, practic, pe direcția cu Serbia, nu există o centură. Marele trafic se face pe acolo. Așa că… am dat exemplul acesta pentru a înțelege cât de mare a fost minciuna propagată de cei de la nivelul de vârf din Primăria Timișoara. Mă refer la fostul primar Ciuhandu și la fostul secretar Cojocari, care au dijmuit cum au vrut acest oraș.

În rest, ce să zic?! Nu numai că am avut mulți angajați. Am derulat ample investiții în toată România. Drept exemplu, pentru a înțelege dimensiunea afacerilor derulate de firmele mele, în 2012 aveam aproape 900 de mașini și utilaje. Deci 1.000 de mecanici auto care lucrau, cum bine se știe, până seara târziu. Au existat perioade când se lucra și noaptea. Lucrări ce s-au făcut cum trebuie și care se află și acum în funcțiune.

— Care a fost plafonul maxim la care a ajuns cifra dumneavoastră de afaceri?

— Cred că în anul 2011, când noi eram un grup de firme, practic eram cel mai integrat grup din România, în sensul că produceam singuri toate materialele necesare, începând cu betonul, cu asfaltul, confecțiile metalice ș.a.m.d., cifra de afaceri consolidată era 250 de milioane de euro. Cred că mulți oameni de afaceri din Banat și din România nici nu știu să scrie pe hârtie cifrele astea! Darămite să le și producă…

— Apoi, la scurtă vreme, după clipa de glorie înregistrată de Izometal-Confort, ați început să simțiți prăbușirea! Au intrat pe fir procurorii de la DIICOT, care v-au acuzat de o sumă de infracțiuni. Ați fost acuzat inclusiv de evaziune fiscală masivă.

— Am fost acuzat, după părerea mea, complet pe nedrept. Am fost acuzat, pe termene foarte lungi, cu ajutorul unor denunțuri penale făcute de diverse persoane interesate să mă zdrobească. Probabil, la umbra acestor acuzații, unii și-au făcut treaba, să fure, să vândă tot ce le-a picat în mână. Să vândă active din societățile pe care le conduceam. Să vândă mijloacele fixe. Și să câștige bani pe toate căile.

— Spuneți că au fost atacuri concertate prin care s-a urmărit devalizarea firmelor dumneavoastră?…

— Da. Bineînțeles. Am peste 26 de dosare penale, până acum, la care am ordonanță de clasare, hotărâri rămase definitive, pe motivul că „fapta nu există”. Făcute de lichidatori, de ANAF. Am și câștigat la Drobeta Turnu-Severin procesul cu ANAF pentru niște calcule pe care le-au făcut eronat. Iar un inspector de la ANAF Craiova, care a făcut un raport de inspecție fiscală la T. Severin, la firma de acolo, a și luat trei ani și șase luni de pușcărie (la locul de muncă), cu interzicerea unor drepturi, muncă în folosul comunității din Craiova. Pentru falsurile pe care le-a făcut.

— Știu că, la un moment dat, vi s-a propus să candidați la primăria Timișoara. Se întâmpla în anul 2012. Actualul ministru Vela, care era și la vremea respectivă un om influent în PNL, împreună cu fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, au insistat, pe lângă dumneavoastră, să candidați la Primăria Timișoara. Mi-ați spus ca ați refuzat. Credeți că și de aici vi s-a tras tot acel bulgăre ce s-a rostogolit, ulterior, peste dumneavoastră?

— Nu am încercat să fac asemenea de legături. Cert este că în momentul în care a venit la putere Victor Ponta, se întâmpla în 2012, totul a început să se prăbușească pentru mine. Am discutat cu mulți oameni de afaceri și cu oameni politici, care mi-au confirmat faptul că Ponta a dorit să mă falimenteze. Știți că între Ponta și președintele Băsescu au fost lupte destul de dure, acuze reciproce și așa mai departe. Când a devenit Ponta prim-ministru, logica acestuia a fost că firmele care s-au dezvoltat în ultimii opt ani erau ale PDL-ului, ale lui Băsescu și, de aceea, ele trebuiau să dispară. Modalitatea simplă prin care puteau să dispară a fost să nu le mai plătească, să nu mai deruleze contractele pe care le aveam cu statul. Lucru care s-a întâmplat și cu noi. Atunci, sigur, au început luptele cu mine, crezând că, dacă mă bagă pe mine în pușcărie, urma să închidă toate societățile pe care le administram.

Trebuie să țineți cont că, la Mehedinți, la conducere era PDL-ul. Deci pe ăștia îi lichidăm pentru că firmele lui Cornu au executat lucrări acolo de valori mari. Și era și pe partea de drumuri. Președintele Consiliului Județean Mehedinți era Marius Bălu, membru PDL. Acum este secretar de stat în Ministerul de Interne. După aceea, a urmat războiul lui Ponta și acoliții săi cu cei de la CJT, unde era președinte Constantin Ostaficiuc, și cu liderii PDL Arad, unde era șef Falcă.

— În anii aceia circula, de altfel, legenda că erați omul lui Falcă, al lui Ostaficiuc. Că aceștia v-au susținut puternic. Inclusiv cu contracte grase, la care erați favoritul de serviciu. Cum comentați acest aspect? Fiindcă tocmai ați afirmat că Ponta v-a nenorocit pentru că erați un om de afaceri apropiat de fostul PDL.

— A fost mult folclor pe tema asta. Ca să se înțeleagă limpede cum am stat lucrurile: Eu, de fapt, eram asociat în Confort cu 70% din acțiuni. Dar Confort era condus de Lucian Caraiman, asociatul meu, care deținea 30% din acțiuni și participa la licitații. Dacă erau discuții sau aranjamente cu oamenii politici, eu nu le știam. Dacă domnul Caraiman îmi spunea câteodată ce și cum, eu îi răspundeam: „Nu mă interesează, te descurci!”.  Motiv pentru care nu s-a întâmplat nimic ilegal în ce mă privește. Ca să revin la povestea bulevardul Rebreanu, îmi aduc aminte că Ciuhandu m-a acuzat că am făcut nu știu ce cu Falcă. Păi dacă era așa, dacă știa ceva concret, de ce nu a făcut, la vremea respectivă, un denunț penal. Să trimită organele penale peste ei la Arad, dacă avea dovezi în acest sens. Oamenii politici de atunci se luau mereu de mine. Doar că, trebuie amintit lucrul acesta, în acei ani firmele mele puteau câștiga, fără probleme, orice licitație publică. Eram cea mai puternică și mai dezvoltată societate de profil din vestul țării.

Cu Ostaficiuc am avut, poate, zece întâlniri, majoritatea oficiale. Eu nu m-am întâlnit cu el pe la restaurante, nu l-am vizitat acasă. Și nici pe alții de același rang. Nu m-au vizitat. Nu am avut alte relații. Am avut doar relații strict oficiale. Repet, eu interveneam sau dădeam telefoane atunci când aveam probleme. Când nu plăteau banii pentru lucrările efectuate. Trebuie să știe toată lumea: cea mai mare problemă a statului este plata cu mare întârziere a facturilor pentru lucrările executate. Multe firme mari, serioase, au dispărut de pe piață și din acest motiv.

Prin urmare, nu am avut relații de alt gen cu șefii administrației locale. Dacă ar fi existat alte relații sau dacă le-aș fi dat mită… Fiți convins că mi-au urmărit telefoanele, eram mereu supravegheat de organele statului pentru că eram un jucător de calibru, activam la un nivel mare. Nu le era foarte greu să mă lege. Dar nu au avut ce să-mi găsească. Nu am făcut nimic. Am lucrat. Am plătit statului impozite, băncilor…

Păi, în perioada 2007-2012 am plătit statului român peste 40 de milioane de euro taxe și impozite. Iar băncilor aproape 70 de milioane de euro dobânzi și comisioane. Nu cred că la vremea respectivă erau multe firme aici, în Vest, care să facă așa ceva.

În infrastructură erau firmele din Moldova (Umbrărescu și un coleg de-al lui). Practic, eram patru firme de profil la nivel național, care derulau lucrări de infrastructură de mari dimensiuni.

— Ați afirmat, tranșant, că autorul direct al prăbușirii dumneavoastră a fost Victor Ponta. Cum a acționat, concret, pentru a vă elimina de pe piață?

— Simplu, avea o grămada de pârghii cu care să acționeze, ca prim-ministru. Nu uitați că, în clipa aceea, puterea în România era împărțită între președintele Băsescu și Victor Ponta. Ei controlau instituțiile de forță. Se știe că domnul Băsescu a avut-o pe doamna Kovesi la DNA. Pe care a numit-o și de care s-a ocupat, personal, să crească în profesie. Iar Ponta a avut la îndemână DIICOT-ul. Iar de mine și de afacerile mele, și la Timișoara, și la Severin, s-a ocupat DIICOT. Nu DNA. Cei de la DIICOT și-au împărțit dosarele afacerilor derulate de mine la Timișoara și în Severin. Practic, era vorba de același dosar. El a fost împărțit în două. Știți cum s-a întâmplat la vremea respectivă? Ideea era că, un procuror, dacă prindea în cârlig un pește mare, era, automat, avansat. Făcut mare șef. Sigur că nu au avut noroc prea mare cu mine. Nici cel de la Severin, care oricum este un șef mic în prezent, nici procurorul de aici, de la Timișoara… care are destule bube.

— Circula o vorbă, apropo de folclorul epocii, anume că o parte din firmele dumneavoastră erau un paravan. Că ele aparțineau, de fapt, Elenei Udrea și lui Traian Băsescu. După atâta vreme, ne puteți spune adevărul? Unii spuneau, pe atunci, că și din cauza celor doi vi s-ar fi tras necazurile, fiindcă ați refuzat să le predați acțiunile firmei.

-—Nici vorbă. De fapt, acest zvon a fost lansat și multiplicat, probabil și prin intermediul Serviciilor de Informații, de către președintele Consiliului Județean, domnul Constantin Ostaficiuc. A fost o licitație la Deponeul de la Ghizela. Și acolo, sigur, au participat mai multe firme, printre care și Confort. La prima licitație a câștigat Confort. Sigur că șefilor PDL de la București nu le-a convenit că a câștigat Confort-ul. Motiv pentru care licitația a fost anulată și repetată. Am participat din nou la licitație și a câștigat tot Confort-ul. Am auzit de la domnul Ostaficiuc: „A venit o doamnă din conducerea PDL-ului”, care a fost ministru la Ape (îmi scapă numele acum). Am înțeles că i-a dat un bilețel domnului Ostaficiuc și a spus că „firma asta trebuie să câștige!”.

Ar trebui să mă uit prin agende să văd ce firmă a fost. Există și un ziarist, important, de aici, din Timișoara, care a făcut lobby pentru firma respectivă. Dar nu vreau să-i popularizez numele. Acum nu mai ajută la nimic. Ostaficiuc, când a văzut biletul a spus: „… păi, nu se poate. A câștigat Confort-ul”. „Și ce aveți cu Confort-ul?” „Păi Confort-ul este firma Elenei și a lui Dorin”. Da. Dânsul a lansat zvonul. „Cum, ei au firma, asta, de aici?” „Da, în spate ei sunt. E firma lor!”. Și de aici s-a multiplicat zvonul.

— De ce credeți că a făcut Ostaficiuc acea afirmație?

— Ca să scape. Să nu dea licitația la firma respectivă.

— Deci așa se făceau afacerile în anii aceia?

— Tot așa se lucrează și acum. Am trecut prin atâtea în activitatea asta de business, care a fost destul de lungă, încât i-am prins pe o grămadă din cei care s-au rotit la putere. Toți sunt la fel. Nu sunt mai buni unii decât ceilalți. Vă asigur de acest fapt.

— Domnule Cornu, cu zece ani în urmă erați unul din cei mai importanți oameni de afaceri care derula contracte cu statul. Astăzi, dacă ați mai fi în postura de atunci, ați mai face afaceri cu statul român? Pentru că, în final, genul acesta de afaceri v-a dus la pierzanie, nu doar metaforic vorbind.

— Nu aș mai face afaceri cu statul român. Vedeți, din cauza lucrurilor descrise de mine, dar și din cauza altor foști mari investitori români, statul a ajuns să aibă mari probleme de dezvoltare și finanțare. Uitați, de pildă, că o societate puternică locală, Aquatim-ul, are serioase probleme să mai descopere contractori. Aquatim are niște lucrări cu fonduri europene de 180 sau 200 milioane de euro. Le scoate la licitație. Nu cred că le-a dat cuiva până acum. Pentru că nu mai vin firme mari să lucreze cu statul. Nici nu mai sunt astfel de firme, cel puțin nu din cele cu capital autohton. Nu mai sunt interesate pentru că au ajuns să se teamă să se mai implice în contracte cu domeniul public.

La fel se întâmplă la Colterm. A scos la licitație, cred, vreo trei lucrări, în valoare totală de 30 milioane de euro. Au fost câștigate de niște firme, dar lucrările nu au început nici până acum. Nu știu cu cine vor începe lucrările și, mai important, cu cine le vor finaliza.
Am înțeles, de la oameni de afaceri cu care mai discut, că unele condiții la licitații s-ar fi îmbunătățit. Dar, oricum, se politizează totul. Când se schimbă puterea, dacă rămâi cu bani neluați, nu îi mai vezi. Sau, probabil, trebuie să dai sume importante unora ca să-i primești. Nu știu. Nu am participat la mizerii de astea. Eu am fost acuzat de tot felul de prostii pe care nu le-am făcut.

Repet. Dacă aș fi făcut așa ceva, nu stăteam acum de vorbă cu dumneavoastră, sunt convins.

— Tot ce ne-ați spus e foarte interesant. Sunt niște explicații despre ce s-a întâmplat cu dumneavoastră, în oglindă cu ce se întâmplă și cu economia românească și cu capitaliștii români, pe care nu prea îi mai avem.

— Mai sunt puțini. Părerea mea este că vor dispărea aproape toți. Pentru că cine mai are curaj să se ducă să ia credite acum? Cine mai are curaj să bage milioane de euro în lucrări, să lucreze cu statul? Se schimbă puterea și apare fenomenul „… ăsta e a lui ăla și nu-l mai plătim!” Exact cum mi s-a întâmplat mie.

— În momentul de față, ați mai rămas cu ceva din tot acest imperiu? Care este situația afacerilor dumneavoastră?

— Nu am rămas cu nimic. Mă lupt cu diverse entități. E un fel de a spune. Sunt în insolvență. Firmele mele sunt închise din cauza faptului că, atunci când a venit guvernul Ponta la putere, nu a mai plătit creanțele pe lucrările executate. Practic, imediat după aceea, am fost executați de furnizori, toate conturile fiind blocate. Singura soluție a fost să ne declarăm insolvența.

Am mai avut și ghinionul ca un administrator din Drobeta Turnu-Severin, de la firma de acolo, să mă lămurească că există doi lichidatori din județul Mehedinți care sunt foarte serioși și care lucrează foarte bine. Noi puteam să salvăm toate firmele. Repet, aveam creanțe de încasat mai mari decât datoriile. Numai că acești lichidatori, din Severin, după ce au pus piciorul în prag și s-au văzut stăpâni pe activele Confort, au început tot felul de acțiuni de anulări de acte și nu au respectat nimic. Nu au respectat legislația existentă. Noi, practic, eram un grup integrat de firme. Fiind un grup integrat, derulam lucrări între societățile din holding. Erau utilaje închiriate în Confort. Erau livrări de materiale de la Izometal la Confort. Tot felul de prestări servicii pe care le făceau firmele noastre: au fost foarte multe creanțe intra-grup. Deși am solicitat la București, la o întâlnire la Camera Națională a României, cu toate băncile, cu lichidatorii, ca insolvența să se deruleze pe grup consolidat, așa cum am procedat cu băncile, lichidatorii nu au dorit asta.

Dacă am fi avut o insolvență pe consolidat, practic, datoriile noastre erau în jur de 500–600 de milioane de lei. Făcând calculul pe fiecare firmă în parte, au mărit această masă credală de aproape zece ori. Au ridicat-o la cinci miliarde.

Exemplu: dacă o bancă a dat credit Confort-ului de 10 milioane de euro, aceste milioane erau garantate de toate firmele din grup. Pentru că noi nu am fugit niciodată de bănci. Ba mai mult. Eu tot ce am avut ca active era pe numele firmelor. Dacă se făcea insolvența pe consolidat, banca se înscria cu 10 milioane de euro. Făcând insolvența pe fiecare firmă în parte, de fapt, s-a înscris pe fiecare firmă cu cele 10 milioane de euro. Așa că la 10 firme, în loc de 10 milioane, au rezultat 100 de milioane de euro. Astfel, au dublat datoriile, și de la 500 de milioane de lei au ajuns la cinci sau aproape șase miliarde de lei datorii câte terți.
Ceea ce e o aberație. Am sesizat aceste aspecte la toate instituțiile. Nu am reușit nimic favorabil. Există un sistem de relații, există, pe partea asta de insolvență, niște interese care sunt neînchipuit de mari și de oculte.

— Mulți au spus că vina a fost și a dumneavoastră, deoarece v-ați întins prea mult cu afacerile. Morala poveștii: cine a avut de câștigat, cine a avut de pierdut în urma prăbușirii Izometal-Confort? Pentru că e clar că nici băncile nu și-au mai recuperat integral datoriile, iar statul român, adică noi toți, cu atât mai puțin.

— De pierdut, au pierdut acționarii și cei ce au avut bani de încasat de la firme. Și a pierdut și statul, aveți dreptate. Au câștigat acești evaluatori, pentru că statul, oricum, nu și-a luat mai nimic înapoi de la ei. Lichidatorii care se joacă cu insolvența și cu cheltuielile de procedură și cu tot felul de cheltuieli pe care le învârtesc după bunul lor plac. Și pe care le plătesc din averea firmelor. Au câștigat avocații și, probabil, și judecătorii. Unii dintre ei.

— Cert este că rețeta e clasică în România: perdanții principali au fost statul și dumneavoastră, acționarii. Pentru că nu ați mai rămas cu nimic dintr-o afacere de sute de milioane de euro, care ar fi putut să continue, măcar parțial.

— Nu s-a dorit acest lucru. Nu am să înțeleg niciodată din ce cauză am fost lovit în asemenea hal! Nu m-am luptat cu nimeni. Nu am avut necazuri cu nimeni. Nu m-am luptat politic cu nimeni. Nu intenționam să intru in politică, așa cum v-am spus deja, să mint toată ziua, cum se face în politică. Acolo stai la furat. Eu nu sunt făcut pentru așa ceva.

— Să revenim la situația din prezent. În momentul de față sunteți președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Ce planuri aveți în continuare? Să vorbim cu cărțile pe masă. Aveți și aici destui contestatari. Unii spun: „Ce mai caută acest om în fruntea Camerei, nu mai are afaceri, nu mai are nimic”.

— În primul rând ar trebui să vedem care sunt, punctual, acei oameni. În al doilea rând, ar trebui să-i cunoască pe președinții de la celelalte camere. Să vadă nivelul afacerilor pe care le au respectivii. Nu este acesta unicul principiu pentru a fi un președinte de cameră de comerț.

Camera de Comerț din Timiș este pe primul loc în România, sigur, după Camera Națională. Este Camera care, de ani de zile, a funcționat cel mai bine. A fost în primele trei camere. Acum este pe primul loc. Și sunt date și situații recunoscute, oficial, de Camera de Comerț a României. CCIAT este o cameră activă. Sistemul pe care l-am implementat aici este de a nu pune eu stăpânire pe tot, numai eu să mă duc în stânga și în dreapta. Din contră. Am delegat puterile și am lăsat totul în seama colaboratorilor mei.

Există o parte operativă care se ocupă de problemele de funcționare. Dar am și vegheat, oarecum, din spate ca lucrurile să meargă bine. Până la urmă, tot ce ține de buget și alte acte importante le aprobă președintele. Sigur că le discut și cunosc ce se întâmplă. Dacă vrei să fii un președinte care să stea toată ziua în cameră, nu poți să te ocupi de afaceri. Cei ce vorbesc pe la colțuri nu știu ce este o cameră de comerț. Nu poți să fii aici tot timpul. Ce am făcut eu aici este chiar un experiment în sistemul cameral. Am demonstrat că funcționează, chiar bine. Am fost criticat pentru treaba asta. Dar am spus: „Noi avem în statut funcția de președinte executiv”. Se dorea desființarea funcției de teamă să nu apară și la Camera Națională același sistem. Nu am schimbat nimic. Am rămas tot pe acest sistem, și părerea mea e că nu am greșit. Deci, Camera de Comerț din Timiș este foarte apreciată. Camerele de Comerț evoluează mai bine sau mai prost, în raport de cum funcționează economia, în general.

CCIAT este un ONG. Funcționează pe principiile unui ONG. Nu are bani de la stat, nu dirijează fonduri. Este destul de greu să desfășori o activitate și să asiguri și salarii pentru 50 de oameni, câți avem noi aici.

— Cei care vă contestă spun că marile firme cu capital străin din Timiș nu vor să devină membri ai camerei din cauză că sunteți dumneavoastră președinte, care aveți o imagine șifonată din cauza dosarelor penale în care sunteți cercetat pentru afacerile din trecut. Cum le răspundeți acestor oameni? Apropo, care este situația juridică în care vă aflați?

— În primul rând, nu am nicio situație complicată. Nu am avut-o niciodată complicată. Sunt trimis în judecată pentru două dosare vechi. Unul aici și unul la Severin. Ele durează de 10 ani. Am și râs: „Cred că le lungesc până murim! Ca să nu se mai întâmple nimic”. Dosarele sunt la faza unor expertize. Deși au fost făcute expertize extra- judiciare și la acea vreme. Nu am stat liniștit. Trebuia să-mi dovedesc nevinovăția. La noi, trebuie să-ți dovedești singur nevinovăția. Nu procurorul demonstrează că ești vinovat, cum ar fi normal. Că el a respectat legea, și tu nu ai respectat-o. În mod normal, anul acesta ar trebui să se finalizeze aceste două dosare. Dacă justiția este corectă, nu am nicio emoție. Nu am de ce să fiu temător. Am plătit statului român mult mai mult decât trebuia. Nu am de ce să-mi fac probleme.

Sigur că mai discut cu avocații. „Domnule Cornu, dosarul dumneavoastră este o făcătură. Se vede de la o poștă!” „Toate documentele pe care le aveți, acolo, la dosar trebuie, în primul rând, ca un judecător să le citească!”.

Chiar așa am ajuns?! Ca să se dea o sentință dreaptă, trebuie să și citească cineva dosarul?! Asta este percepția justiției dinspre avocați!

Pe de altă parte, firmele străine nu au un interes să fie membre ale Camerei de Comerț din Timișoara. Ele au, în general, o formă organizatorică a lor. Au alte interese. Ați văzut o firmă străină călărită de DNA sau de DIICOT sau de Finanțe? Nu! Și atunci, ce să caute? Italienii au treaba lor. Dar, totuși, am avut cu ei relații deosebite. Și cu ceilalți am colaborat și nu se pune problema de a avea ceva cu firmele străine. Am discutat și cu ambasadori… Doar că firmele străine au alte interese. În plus, noi ce le putem oferi? Camera de Comerț nu oferă bani. Oferă doar consultanță, pune în legătură oameni de afaceri de aici, din țară, cu oameni din străinătate. Păi cu cine să-i punem noi în legătură pe germani sau italieni? Au legăturile lor. Ce consultanță putem da noi unui străin?

— Vă mai tentează să reveniți, la un moment dat, în business? După ce închideți toate capitolele juridice? Ați fost, totuși, un jucător de talie mare în domeniu. V-ar mai tenta treaba asta?

— La nivelul la care am fost, nu! Deocamdată, aștept să se termine dosarele astea. Vom vedea. E foarte greu, că eu nu am rămas cu nimic din ce-am avut. Locuiesc într-o casă care este pusă sub sechestru. Nu am nicio proprietate. Ba mai mult, faptul că toate creditele le-am garantat cu creanțe, active, cu proprietăți, a mai trebuit să dăm un bilet la ordin prin care garantam că suntem serioși. Și am ajuns să fiu executat pentru 500 de milioane de lei. E jenant. Dar asta este situația de acum.

Tot așa, firmele de leasing au făcut o altă hoție. Când am intrat în insolvență, firmele de leasing au venit și au luat utilajele. Le-au vândut la negru. Le-au cărat prin țări arabe. Prin tot felul de locuri, după care au venit să mă execute pe mine. Eu am garantat pentru toate firmele. Nu am fugit niciodată, nicăieri. Am fost cel mai credibil grup de firme din România. Dacă dădeam un bilet la ordin, nu era o problemă să nu-l plătească banca.

— Pe de altă parte, domnule Cornu, destui foști „prieteni” sau foști parteneri de afaceri afirmă despre dumneavoastră: „Nu-l plângeți, că are destule conturi pe afară”.

— Să meargă să ia banii din conturile alea. Atâția bani să dețină ei cât am eu prin Elveția. Statul român are instituții. De ce sunt plătiți acei oameni? Să cerceteze și să-mi ia banii din străinătate. Când am fost acuzat de către DIICOT Timișoara, eram la București. Au venit ziariștii să mă caute. Se spunea: „Cornu a făcut evaziune de 60 de milioane de euro”. De la București până la Timișoara m-au tot sunat. Au crezut că fug în Serbia. Prostii! M-au întrebat dacă am făcut evaziune de 60 milioane de euro. Eu le spun doar atât: „Foarte bine”. Dacă au găsit banii din Elveția, să-i ia! La un moment mi s-a pus sechestru pe niște creanțe la Regia Nucleară. Oricum, s-a ales praful de ele acum. Pentru că Regia a băgat-o domnul Ponta în faliment printr-un HG dat peste noapte. Dar s-a pus sechestru pe o creanță deținută de noi, de 32 milioane de lei, care anul trecut s-a ridicat pentru că era nelegală. Asta este politica statului român în relația cu oamenii de afaceri locali. Din acest motiv, dincolo de erorile pe care și noi le-am făcut, ca oameni de afaceri, de-a lungul timpului, astăzi, investitorii autohtoni sunt pe cale de dispariție. La putere sunt corporațiile străine, acestea au devenit partenerii fideli ai oricărei guvernări. Doar că se uită un detaliu fundamental, în vremuri de criză, dacă nu ai afaceri locale puternice, ai toate șansele ca firmele străine să-ți întoarcă spatele și să dispară cu capitalul acumulat aici peste hotare, lăsând în urmă șomaj și lipsă de resurse pentru stat și societate.

Interviu realizat de Adrian Marcu

LĂSAȚI UN MESAJ