„Noul tutun” cauzează decesul a 600.000 de copii anual

242

Poluarea aerului, atât interioară cât şi exterioară, provoacă moartea a aproximativ 600.000 de copii cu vârste de sub 15 de ani ca urmare a infecţiilor respiratorii acute, alertează OMS citat de AFP.

Poluarea aerului este „noul tutun”, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe site-ul organizaţiei de la Geneva unde s-a desfăşurat în premieră, între 29 octombrie şi 2 noiembrie, The Global Conference on Air Pollution and Health (Conferinţă mondială asupra poluării aerului şi sănătăţii), scrie agerpres.ro.

Cu această ocazie, OMS a publicat un raport ce dezvăluie că zilnic aproximativ 93% dintre copiii cu vârste de sub 15 ani din întreaga lume (1,8 milliarde de copii) respiră un aer atât de poluat încât le pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea.

Potrivit OMS, aproximativ 91% dintre locuitorii planetei respiră aer poluat, fapt ce provoacă 7 milioane de decese pe an.

Cu prilejul unei teleconferinţe, Dr. Maria Neira, directoarea departamentului pentru sănătate publică al OMS, a subliniat că prioritatea comunităţii internaţionale este de a accelera tranziţia spre „energii curate, regenerabile”.

sursa: stiripesurse

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.