Noul stadion al UT-ei, pus pe „hold”. Când are loc mult-așteptata inaugurare

271
foto: Sergiu Bîlcea/facebook.com

5 ani, 3 luni, 3 săptămâni și 6 zile au trecut de la demolarea vechiului stadion „Francisc Neuman”, din Arad. De atunci, autoritățile locale au amânat, de nenumărate ori inaugrarea noii arene a liderului ligii secunde. Unul dintre candidații la funcția de primar a orașului, Sergiu Bîlcea, a postat imagini noi cu arena arădenilor alături de mesajul „o chestiune de zile” – cu referire la data începerii ultimei etape de lucrări la stadion.

Deși a fost instalat gazonul, iar o parte bună a tribunelor are deja scaune alb-roșii, administrația orașului de pe Mureș nu a înaintat, încă, o dată certă a inaugurării stadionului, deși, printre promisiuni – fie fostul, fie noul edil – precum și aspiranții la fotoliul de primar, au aruncat, în treacăt, primăvara acestui an. Mai exact, luna aprilie.

Însă, conform situației de la fața locului, noul stadion al UT-ei nu va fi gata mai repede de vara acestui an – unul electoral – și care coincide cu finalul sezonului de ligă secundă, unul în care UTA are prima șansă la revenirea în elită, după 18 ani.

Stadionul din Arad ar urma să aibă aproximativ 12.000 de locuri, nocturnă, precum și alte facilități care să îl paseze la nivel 4 UEFA (se pot organiza meciuri internaționale ale naționalelor de seniori și juniori). În acest moment însă, până și aceste aspecte sunt trecute le „incertitudini”, din cauza unor greșeli de proiectare și poziționare a băncilor de rezerve.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.