Nouă premieră la Timișoara: campionat de padel

127

La Timișoara se va marca o nouă prremieră: va avea loc un campionat de padel. Astfel, Cupa ”Americana”, etapa finală a Campionatului Național de Padel, se ține în orașul de pe Bega.

Competiția este programată să aibă loc sâmbătă, 7, și duminică, 8 septembrie 2019, la baza sportivă Padel Center, reunind sportivi din România, Serbia și Ungaria. Meciurile de padel vor începe sâmbătă la ora 10,00.

Cu ocazia campionatului, unul dintre cei mai bine cotați antrenori de padel din lume, spaniolul Rafael Darkito, ajunge la Padel Center.
Acesta va susține cursuri de inițiere în jocul de padel, pentru toți doritorii, indiferent de vârstă, vineri, 6 septembrie, între orele 18,00 – 19,00. Participarea este gratuită.

Padelul este un sport derivat din tenis, mai prietenos cu racheta, spun jucătorii, care mai arată și că acesta presupune o interacțiune mai intensă cu terenul de joc. Considerat unul din cele mai dinamice sporturi din lume, padelul are deja o vechime de jumătate de secol. În România se joacă abia în ultimii ani, Timișoara fiind unul din primele orașe în care s-au amenajat spații de joc special dedicate. Terenurile construite la Padel Center respectă standardele oficiale ale suprafețelor pe care se desfășoară World Padel Tour, cea mai importantă competiție internațională a acestui sport.

Padelul a apărut în anul 1969, la Acapulco, în Mexic, din inițiativa unui om de afaceri nativ, Enrique Corcuera. Afacertistul a decis să-și protejeze terenul de tenis de vegetația care îi invada curtea, drept pentru care a ridicat pereți în jurul acestuia. Pereții o ajutau însă mai ales pe soția lui, să nu mai scoată mingile în décor, când juca.
Un prieten al lui Concuera a găsit conceptul cu pereți care înconjoară un teren de tenis nu doar surprinzător, ci și foarte interesant, astfel că a dezvoltat ideea: a creat un teren oficial, cu pereți, reguli de joc clare, care se aplică și în prezent. Noul sport a primit propriul nume, padel, și a fost ”exportat” în Spania. Aici a devenit aproape imediat o adevărată obsesie națională, apoi a cucerit țară după țară. În prezent sunt peste 8 milioane de jucători de padel în întreaga lume, în principal în țările hispanice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.