Noua lege a pensiilor s-ar putea aplica din 2023

259

În coaliţie există, în acest moment, discuţii  despre o nouă lege pentru a face sistemul „sustenabil şi echilibrat”, act normativ care ar urma să fie aplicat din 2023, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor la TVR 1, citat de Agerpres.

„În acest moment nu discutăm de creşterea vârstei de pensionare, în acest moment discutăm despre o nouă lege pentru a face sistemul sustenabil şi echilibrat. Deci, ceea ce va conţine acest lucru, în anul 2023, probabil, că nu se va întâmpla azi, nu se va întâmpla nici în 2022, dar aici discuţiile abia sunt la început, dar vom vedea exact ce înseamnă pensii, sistemul de pensii, din acest punct de vedere, sustenabil. Acum avem legea în vigoare, plus ordonanţa de urgenţă prin care s-au modificat nişte articole şi în acest moment a început un proces de recalculare a pensiilor, fiindcă şi aici sunt nişte inechităţi mari”, a declarat Kelemen Hunor, marţi, la TVR 1, întrebat despre reforma sistemului de pensii, respectiv dacă se are în vedere creşterea vârstei de pensionare.

El a dat ca exemplu discrepanţa dintre pensia un muncitor care s-a retras în 2015 şi unul care a ieşit la pensie în 2020, în baza aceloraşi criterii.   „Deci, nu e acceptabil să fie o diferenţă foarte mare; sau un inginer care a avut o cotizaţie de nu ştiu cât, în condiţii similare cu un alt inginer care a ieşit cu cinci ani mai târziu, e o diferenţă mare. Recalcularea înseamnă să existe o echitate mult mai mare, este în procedură la Ministerul Muncii şi trebuie să aşteptăm să se termine această procedură”, a precizat Kelemen Hunor.

Detalii puteţi afla aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.