14.1 C
Timișoara
joi 12 februarie 2026

Nou teren de baschet pe malul Begăi

Primăria Timișoara va amenaja un nou teren de baschet și alei pe malul Begăi, pe un teren aflat în proprietatea Municipiului. Intervenția face parte din programul municipalității de recuperare a spațiilor publice și de extindere a zonelor dedicate sportului pentru toți. Amenajările au fost discutate în mai multe rânduri cu reprezentanții Clubul Sportiv Școlar Bega, începând cu primăvara anului trecut, pentru a corela intervențiile municipalității cu activitățile sportive desfășurate în zonă.

Pentru realizarea noilor amenajări cu acces liber, în zona bazelor sportive aflate în administrarea Inspectoratului Școlar Timiș, prin Clubul Sportiv Școlar Bega, municipalitatea a început astăzi desființarea mai multor construcții neautorizate, precum împrejmuiri din beton și elemente metalice. Terenul – o suprafață de peste 3.600 mp – aparține Municipiului Timișoara. Activitățile vor continua cu reamenajarea vechiului teren de baschet, astfel încât copiii, tinerii și pasionații de sport să poată folosi spațiul fără restricții și costuri. Totodată, sistemul de iluminat public va fi îmbunătățit, iar zona va fi completată cu alei pietonale care vor îmbunătăți legătura cu malul Begăi.


Refacerea sportului timișorean este o prioritate a administrației. După ani în care infrastructura destinată atât sportului de performanță, cât și sportului de masă a fost extrem de neglijată, Primăria a alocat bani atât pentru investiții mari, precum noul stadion Arena Eroii Timișoarei, cât și pentru baze sportive în cartiere, precum baza Vasile Deheleanu. Prioritară a fost și extinderea infrastructurii accesibile tuturor, în spații publice deschise. Cele două terenuri de baschet amenajate de Primăria Timișoara pe malul Begăi, după desființarea unor construcții ilegale, au devenit puncte active de întâlnire și sport, demonstrând nevoia reală pentru infrastructură sportivă deschisă și accesibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Începe înscrierea pentru comercianții produselor de 1 Martie

Primăria Municipiului Timișoara începe de săptămâna viitoare preluarea c>>>>ererilor pentru activităţi de comerț stradal, respectiv mărțișoare, felicitări și miniaturi reprezentative, pentru perioada 23 februarie...

Ministrul Economiei, Irineu Darău, în dialog cu Universitatea Politehnica Timișoara și mediul de afaceri: capitalul uman, antreprenoriatul și inovarea, priorități pentru competitivitatea României

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit astăzi o întâlnire de lucru cu ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, dedicată consolidării legăturii dintre învățământul...

Citește și :