Nou protest al grefierilor, la Timișoara. Cât timp se suspendă activitatea

63

Grefierii din Timișoara sunt din nou în stradă, miercuri dimineața. Aceștia au suspendat activitatea de la ora 10:00 pentru două ore. Nemulțumirea lor este inițiativa de eliminare a pensiilor de serviciu.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat: ”suspendarea activității în intervalul orar 10:00-12:00, începând cu data de 22.01.2020 – personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu va îndeplini niciun act de procedură.

Începând cu data de 27.01.2020 va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23.01.2020”.

”Ne arătăm indignarea împotriva ”eliminării” pensiilor de serviciu, denumite ”pensii speciale” de către parlamentari pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil.

Înțelegem să aducem la cunoștință că, prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată.

Mai mult decât atât, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale erau 1800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1814 beneficiari), astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală. Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică.

Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?”, a transmis sindicatul.

Grefierii au mai protestat și în decembrie 2019 prin suspendarea activității timp de două ore pentru aceeași cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.