18 C
Timișoara
luni 20 mai 2024

Noi scumpiri înregistrate la mai multe tipuri de servicii și produse

Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în martie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), preluate de Agerpres.

În martie 2024, preţul serviciilor poştale a urcat cu 26,94%, cel al detergenţilor cu 24,36%, iar cel al medicamentelor cu 23,70%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 2,81% comparativ cu martie 2023. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conserve din fructe (12,35%), alte produse alimentare (10,75%) şi carne de vită (10,30%).

Ieftiniri au fost consemnate la făină (-30,59%), produse de morărit (-29,03%) şi la mălai (-27,02%).

Faţă de luna februarie 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (4,97%), cartofii (2,11%) şi alte legume şi conserve de legume (1,89%).

Pe de altă parte, untul a fost mai ieftin cu 3,72%, în martie 2024 faţă de februarie 2024, zahărul cu 2,42% şi ouăle cu 1,83%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în martie 2024, faţă de martie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 24,36%, medicamentele, cu 23,70%, şi articolele medicale 20,89%. Energia electrică s-a ieftinit cu 0,94%.

Faţă de luna precedentă, în martie 2024, detergenţii au costat mai mult cu 2,09%, energia a consemnat un plus de 1,67%, iar articolele chimice au fost mai scumpe cu 1,38%. Potrivit INS, la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,94%, apă, canal şi salubritate – plus 16,37%, şi serviciile de îngrijire medicală, cu 13,79%. Nici la această categorie nu s-au înregistrat ieftiniri.

 

În martie 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport aerian (5,59%), cele de îngrijire medicală (1,32%) şi la reparaţiile auto, electronice şi lucrări foto (1,12%). În schimb, serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,07%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,81%, cele nealimentare cu 8,06%, iar serviciile cu 10,20%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Sursa: https://www.g4media.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Între neo-marxism și neo-legionarism

În vâltoarea pricinuită de multiplele alegeri ce urmează să se consume pe parcursul acestui an, mi-a devenit tot mai clar faptul că, într-o importantă...

FOTO | „ESTETICA RĂTĂCIRII”, expoziția în cadrul căreia foștii elevi ai lui „Cici” devin maeștri. Vernisajul a atras zeci de curioși.

Sâmbătă, 18 aprilie, nu aveai loc să arunci un ac la Galeria Helios. Micul spațiu dedicat artei era plin de lume. Puteai vedea de-opotrivă...

Citește și :