Noi focare de pestă porcină în vest. Pericol lângă domeniul de vânătoare deținut de Ţiriac, la Balc

153

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a anunţat marţi, printr-un comunicat că, în baza analizelor făcute de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pesta Porcină Africană a Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, a primit confirmarea a încă două noi focare de boală, dintre care unul la porcii domestici din satul Şilindrru (comuna Şimian), iar altul la porcii mistreţi din fondul de vânătoare nr. 12 Fagu (satul şi comuna Balc), astfel că numărul total al focarelor declarate în Bihor a ajuns la 48 în ce priveşte porcii domestici şi 2 la porcii mistreţi din fonduri cinegetice.

„Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificaţi şi ecarisaţi toţi porcii domestici bolnavi şi cei care au fost în contact cu aceştia, respectiv toate carcasele de porc mistreţ care au fost vânate concomitent cu mistreţii bolnavi, şi au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi de la cele sacrificate”, se arată în comunicatul DSVSA.

În ce priveşte identificarea pestei porcine africane la mistreţii de pe fondul de vânătoare nr. 12 Fagu, unde boala nu se mai manifestase până acum, dr. Moţoc a specificat că acest fond nu este cel deţinut de miliardarul Ion Ţiriac, ci un domeniu de vânătoare învecinat cu aceasta.

Citește mai mult pe ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.