Nicolae Robu a preferat să nu facă parte din echipa câștigătoare, crede Ludovic Orban

226

În Partidul Național Liberal începe să se apropie ora adevărului. Sunt mai puțin de două săptămani până la congresul la care se va stabili, în sfârsit, o conducere aleasă a formațiunii.

Destul de multă vreme, liberalii au funcționat cu lideri provizorii sau aproape autoaleși. În cursă sunt trei candidați cu șanse apropiate de a prelua conducerea. Este vorba despre Cristian Bușoi, Viorel Cataramă și Ludovic Orban.

Simpatiile delegaților la congres sunt împartite destul de omogen. Tocmai pentru a-i atrage pe cei încă nehotărâți, toți pretendenții au luat la pas județele țării pentru a explica pe îndelete, în toate filialele, cum vor reforma partidul. Toți au scos în evidență noutățile ce le vor aduce în actul de manageriat al acestui partid istoric ce, neîndoielnic, trebuie puțin scuturat de praf. De o bună bucată de vreme, aici se trăia din amintiri și toată lumea se amăgea că se fac jocuri politice.

În duminica ce a trecut, Cristian Bușoi a făcut o vizită orașului nostru, Timișoara, acesta fiind și locul unde se bucură de sprijinul declarat al președintelui județean, Nicolae Robu.

Astăzi, miercuri, de dimineață, a fost rândul vechiului liberal Viorel Cataramă să testeze simpatiile liberalilor locali. Evident, și dânsul a promis multe.

La scurtă vreme, în după-amiaza zilei de miercuri, a fost rândul lui Ludovic Orban să sosească la Timișoara, de la Arad. Inutil de spus că drumul de la intrarea în oraș și până în centru l-a facut în dublul de timp care ar fi fost necesar în condiții normale de trafic. Cam în jur de o oră.

Odată ajuns Ludovic Orban, la sediul PNL din Piața Unirii, parlamentarul Pavel Popescu l-a prezentat foarte sigur de sine și fără umbră de îndoială pe viitorul președinte al partidului.
A urmat întâlnirea cu delegații filialei Timișoara și membrii Colegiului Director județean, cu o dezbatere despre proiectul de moțiune cu care se va prezenta Orban în fața Congresului. După acestă procedura va urma votul colegiului director pentru susținerea unuia din eligibili.

Despre sine, liderul liberal crede că are următoarele calități: experiență, notorietate, grad de încredere, susținere masivă din baza partidului și, mai ales, din afara partidului. Crede că are o viziune asupra evoluției partidului liberal care vine în așteptarea colegilor săi și, nu în ultimul rând, are calități umane potrivite și colegialitate de partid. Se prezintă ca un om ce a fost alături de colegi de câte ori a fost necesară prezența sa. Un alt atu pe care Orban crede că îl posedă este faptul că a participat la toate campaniile ce au avut loc de-a lungul timpului, indiferent că au fost locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale. Vrea să fie la dispoziția colegilor săi, dar și a cetățenilor care au ceva de discutat sau de semnalat.
Ludovic Orban se caracterizeză ca fiind un om care spune ce crede că trebuie spus și care face ce spune.

În privința președintelui județean Robu, care s-a antepronunțat în privința simpatiilor sale pentru conducere, Ludovic crede că în PNL există o democrație adevărată și oricine poate vota după opiniile sale. Dar acesta este doar un vot, iar delegații vor fi 150. Și votul va fi secret. Nimeni nu ar trebui să aibe nici o obligație față de nimeni. Ca și colegul său, Popescu, nu se îndoiește că va fi președinte, iar în echipa sa vor fi colegi apropiați în campanie, pe care se sprijină. Sigur că vor fi și câteva locuri pentru unii colegi din afara echipei, dar nu prea poate lucra cu cei ce se exclud din start din jocul politic corect.

2 COMENTARII

    • Chiar este cazul sa fie publicate comentariile inepte ale unor prea bronzati fii ai lui Ionelas din Cimisoara precum Ghiocel Trandafir Parpanghel de mai sus?!
      Ludovic Orban s-a nascut la 25-05-1963 in Brasov si atat numele lui (Orban), cat si prenumele (Ludovic) miros puternic a minoritate maghiara, minoritatea „binefacatoare” a romanilor din Ardeal si Banat, in particular, si „prietena” romanilor, in general.

LĂSAȚI UN MESAJ