15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Nicio zi fără migranți. Își fac veacul prin orașe până pot pleca sore Occident

Migranții își fac veacul prin Timișoara. Polițiștii locali au descoperit un grup venit ilegal în România

Tot mai mulți migranți își fac veacul prin Timișoara până când încearcă să plece mai departe spre Occident. Polițiștii locali au identificat un nou grup de transfugi care intrase ilegal în România. Este vorba despre 3 tineri din Maroc și Siria.
”Polițiștii locali aflați în cursul zilei de ieri în zona centrală a orașului au observat, pe str. A. Pacha, trei tineri care, la vederea patrulei, au devenit agitați. Cei în cauză au fost legitimați de polițiștii locali, care au constatat în timpul discuției cu ei că fac parte din categoria migranților. Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 25 de ani, provin din Maroc și Siria și au intrat ilegal în țara noastră, neavând documente în acest sens”, transmite Poliția Locală.

Aceștia au fost predați pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.

Zilele trecute, polițiștii locali aflați în patrulare tot în zona centrală au mai depistat patru persoane din aceeași categorie în fața unui local din Piața Victoriei, din care doi nu aveau documente, iar doi aveau documente cu solicitare de azil. Cei în cauză provin din Siria și Afganistan, au vârste 28 și 24 de ani. Și în acest caz s-a luat măsura predării lor către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.

Migranții care ajung ilegal în Timișoara ajung, de la Poliția de Frontieră, în centrul pentru azilanți. Acesta are însă regim deschis, ceea ce înseamnă că ei se pot întoarce pe străzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Citește și :