23.1 C
Timișoara
vineri 25 aprilie 2025

Nervos că a fost sancționat de polițiștii locali pentru scandalul provocat, un bărbat a spart oglinda unui autoturism, motiv pentru care va fi cercetat și pentru distrugere

Polițiștii locali aflați în patrulare în Piața Unirii, aseară, în jurul orei 22.00, au fost direcționați de către Dispeceratul instituției în zona localurilor, unde s-a semnalat faptul că un bărbat care consumă alcool pe domeniul public deranjează persoanele care stau la una din terase.

În momentul în care a fost abordat de polițiștii locali acesta a devenit agresiv, adresându-le injurii și refuzând să își decline identitatea, motiv pentru care s-a trecut la încătușarea acestuia și transportarea la sediul Direcției Generale a Poliției Locale pentru a fi identificat și sancționat. Persoana în cauză se numește I.M, are 33 de ani și este din Timișoara.

Acesta a fost sancționat de polițiștii locali cu două amenzi la Legea 61/1991 republicată, în valoare de 4000 de lei, pentru consum de alcool pe domeniul public, tulburarea ordinii publice, refuz de legitimare și adresarea de injurii.

După aplicarea proceselor verbale, cel în cauză a părăsit instituția, moment în care, în timp ce se îndrepta către stația de tramvai din apropiere, s-a întors și a spart cu pumnul oglinda unui autoturism parcat în zonă.

Polițiștii locali au auzit incidentul și l-au prins în apropierea ștrandului din zonă, către care a încercat să se refugieze. Bărbatul a recunoscut că a lovit oglinda unei mașini, motiv pentru care a fost reținut și predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Teatrul Național din Timișoara își modifică programul în ziua de doliu național

În conformitate cu hotărârea de guvern nr. 403/2025, care instituie zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie 2025, în semn de respect pentru trecerea...

Fata dispărută din Variaș s-a întors acasă!

UPDATE: Minora din Variaș a revenit la domiciliu.  O fată de 12 ani din Variaș a plecat de acasă numai în halat și papuci, chiar azi-noapte...

Citește și :